La Curtea de Apel Iaşi, încă un termen în "dosarul Boldea"

La Curtea de Apel Iaşi, încă un termen în "dosarul Boldea"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Înainte de debutul vacanţei judecătoreşti, la Curtea de Apel Iaşi se va desfăşura încă un termen din dosarul de un milion de euro al fostului parlamentar Mihail Boldea. El este acuzat de procurorii DIICOT că împreună cu 20 de inculpaţi ar fi făcut un grup organizat şi împreună ar fi dat un tun imobiliar estimat de oamenii legii la un milion de euro. Pe 25 iunie, când va fi următorul termen de judecată, rămâne de văzut dacă va veni în instanţă unul dintre inculpaţi pentru care se tot efectuează citări, fără succes. Se pare că omul este plecat undeva în Grecia şi nu poate ajunge la instanţă. În aceste condiţii, cel mai probabil, magistratul va da în dosar un termen mai lung, până după vacanţa judecătorească. Reamintim că o parte dintre inculpaţi au ales să meargă pe recunoaşterea faptelor, lucru ce înseamnă că au acceptat probele procurorilor şi rechizitoriul aşa cum a fost întocmit de cei de la DIICOT. Beneficiul lor este că magistratul le va reduce pedeapsa cu o treime faţă de ceea ce ar merita, pentru că aşa prevede legea penală. Mihail Boldea alături de cei 20 de inculpaţi au fost trimişi în judecată în vara lui 2012, la Înalta Curte, graţie parlamentarului care a şi făcut acest dosar celebru. Boldea a fost acuzat de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri şi uz de fals. După ce Boldea a demisionat din Camera deputaţilor, dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Galaţi, unde a stat până în noiembrie 2012, când în urma solicitării de strămutare a procesului făcută de Boldea, Curtea Supremă a decis ca acesta să se judece la Curtea de Apel Iaşi.

Citit 996 ori Ultima modificare Duminică, 22 Iunie 2014 17:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.