Un preot a fost prins BĂUT la volan

Un preot a fost prins BĂUT la volan

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
1 comentariu


O interceptare în trafic mai puţin obişnuită a avut loc la Cavadineşti, aproape de miezul nopţii de miercuri spre joi. Poliţiştii rutieri de la Bereşti, aflaţi în misiune de patrulare, au oprit în trafic o autoutilitară la volanul căreia se afla un preot.

În cursul procedurii de rutină privind verificarea documentelor, agenţii au simţit miros de alcool venind dinspre slujitorul Bisericii, un bărbat de 48 de ani din Bârlad. Întrebat dacă a băut, preotul a fost de acord să sufle în fiolă, testarea dovedind că avea o alcoolemie 0,46 la mie în aerul expirat.

Invitat să meargă la spital, la Tg, Bujor, ca să îi fie recoltate probe biologice, omul Bisericii a refuzat cu îndârjire, fapt care l-a costat un dosar penal pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Dacă va fi găsit vinovat, preotul riscă între 1 şi 5 ani.

Citit 3007 ori Ultima modificare Vineri, 24 Februarie 2017 17:23

1 comentariu

  • postat de luigi mitroi Sâmbătă, 25 Februarie 2017 17:03 84.117.40.*** Link la comentariu
    0
    7

    Si preotii beau cateodata nu doar barbatii plang cateodata!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.