Un accident rutier soldat cu rănirea unui biciclist a avut loc la Tecuci, pe cea mai circulată arteră din oraş. S-a întâmplat pe strada 1 Decembrie 1918, din cauza unui conducător auto de 29 de ani, care nu a fost în stare să păstreze direcţia maşinii pe banda sa de mers şi a pătruns pe pista destinată exclusiv circulaţiei bicicletelor. Ghinionul a făcut ca, în acel moment, prin zonă să treacă un biciclist, care a nimerit în calea maşinii. Impactul i-a produs bărbatului de 44 de ani leziuni care au necesitat îngrijiri medicale. Poliţiştii au stabilit că şoferul care a pierdut direcţia avea o alcoolemie în aerul expirat de peste 0,70 la mie şi că, în plus, avea permisul suspendat pentru o abatere anterioară. El este acum cercetat penal pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului.
Un şofer BEAT a intrat pe pista de biciclete Scris de Mariana Constandache
Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Unde sunt amplasate radarele Consilier al premierului Fico, implicat în scandalul Epstein Doi șoferi au ajuns în arest după ce au fugit de filtrele rutiere Armata SUA stă la granița Iranului cu forțe uriașe. Atac, presiune sau negocieri Un gălățean a „încheiat” 30 de RCA-uri pentru mașini necunoscute. Fraude cu date personale la asiguratori
Mai multe din această categorie:

