Copiii din Frumușița se vor putea întâlni curând în cadrul primului club de carte înființat la biblioteca din comună, destinat copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani.
Activitatea principală a clubului va consta în întâlniri periodice în cadrul cărora vor avea loc discuții despre o carte pe care participanții trebuie să o citească înainte. Ar mai putea să fie organizate și alte evenimente/activități culturale, educaționale etc., doar pentru memb ...
Platforma de cercetare ReForm din cadrul Universităţii in Galaţi, în parteneriat cu Colegiul Tehnic “Traian Vuia” şi Primăria municipiului Galaţi, doreşte înfiinţarea unui Club de carting pentru tinerii pasionaţi. “Intenţia e ca în viitorul apropiat să facem funcţional vechiul cartodrom de la Grădina Publică. Cred că adolescenţii şi tinerii gălăţeni s-ar bucura de apariţia acestui nou tip de sport în oraş, iar noi, prin Facultatea de Inginerie, nu am avea decât d ...
Azi, luni 4 noiembrie, de la ora 18,00, la Salonul literar „Axis libri”, va avea loc cea de-a doua întâlnire a Clubului SF & Fantasy gălăţean „Das Mioritza Reich5”, a cărui înfiinţare s-a petrecut la şedinţa Salonului literar al Bibliotecii „V. A. Urechia” pe 10 octombrie, cu prilejul unor lansări de carte SF. Numele clubului fiind stârnit de titlul unui roman SF de Victor Cilincă (ucronie distinsă în 2013 cu Premiul pentru roman al Editurii Tracus Arte Bucure ...
Un lituanian, care locuieşte fără forme legale în oraş, a fost tâlhărit şi a ajuns la spital cu mai multe leziuni la nivelul capului şi al feţei, dar nu a vrut să rămână internat. Poliţiştii îl caută acum pe cel care l-a atacat pe străin.
„Poliţiştii Secţiei 1 au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 30 de ani, lituanian, a fost victima unei agresiuni. Din discuţiile avute cu acesta s-a stabilit că a câştigat aproximativ 10.000 de lei în ...
S-a deschis Clubul de vacanţă din cadrul Bibliotecii V.A. Urechia
Sâmbătă, 06 Iulie 2019 09:00 | Publicat în CULTURA
Clubul de vacanţă pentru copii, "Clubul Curioşilor", din cadrul Bibliotecii Estivale "V.A. Urechia", a fost deschis în dimineaţa de miercuri, 3 iulie, în Grădina Publică. Publicul a avut parte de un concert al trupei de rock "Blue Bandanas" de la Colegiul Naţional "Mihail Kogălniceanu" şi al profesoarei Mădălina Mihai, de la Liceul de Arte "Dimitrie Cuclin".
Bibliotecara Letiţia Buruiană, trainer QilinGong, a susţinut un atelier de tehnici qigong.
Alături de profesori şi bibl ...
Gălăţenii ”atacă” ecluzele pe Canalul Dunăre - Marea Neagră
Miercuri, 22 Mai 2019 15:35 | Publicat în SPORT
Continuând tradiția de promovare a sporturilor pe apă, Club Sportiv Nautic Mila 80 Galați și Imbold Galați, foarte cunoscute în special printre iubitorilor „turelor cu caiacul”, în parteneriat cu Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile S.A,. organizează evenimentul „Cursa Canal Dunăre – Marea Neagră”. Acesta va marca împlinirea a 35 de ani de la inaugurarea Canalului Dunăre – Marea Neagră, un obiectiv de mare importanță națională și internațional ...
Trei persoane, printre care şi un ofiţer de la Inspectoratul de Poliţie Bacău, au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri, prostituţie infantilă şi corupţie, după ce procurorii DIICOT au descoperit un club clandestin, în care erau exploatate minore şi se făcea trafic de droguri, spun anchetatorii.
Percheziţiile procurorilor DIICOT au scos la iveală această reţea care organiza petreceri private cu minore. Majoritatea fetelor, din mediul rural, erau drogate şi apoi for ...
Protocol între Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi un club de fitness
Marți, 26 Februarie 2019 11:00 | Publicat în EDUCAŢIE
De anul acesta, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (F.E.F.S.) din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi a încheiat un protocol cu unul dintre cele mai importante cluburi de fitness care s-a dezvoltat frumos la nivel regional.
Conform înţelegerii, studenţii aflaţi în ultimul an la specializarea Educaţie Fizică şi Sport pot veni la clubul de fitness respectiv să aplice în practică toate cunoştinţele dobândite la cursuri, gratuit, pe tot parcursul unui înt ...
Club al pasionaţilor de filme psihologice în Galaţi
Vineri, 25 Ianuarie 2019 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Pasionaţii de psihologie şi de filme psihologice au ocazia ca, din două în două săptămâni, să participe la acţiunile unui club dedicat acestei îndeletniciri. "Mi-am dorit să fac ceva pentru gălăţenii care-şi doresc şi altfel de modalităţi de a-şi petrece timpul liber, cei care vor să petreacă două-trei ore doar pentru sufletul şi mintea lor. Membrii clubului, care au diferite vârste şi profesii, vizionează un anumit film propus de mine, după care ne întâlnim şi dis ...
Clubul de Turism şi Protecţie a Mediului Alpestru, la 30 de ani de existenţă
Sâmbătă, 29 Decembrie 2018 12:30 | Publicat în SOCIETATE
Clubul de Turism şi Protecţie a Mediului Alpestru a sărbătorit de curând 30 de ani de la înfiinţare. Momentul a fost marcat cu emoţie şi voie bună, asezonat cu amintiri, povestiri cu tâlc despre creste semeţe, pereţi impunători de stâncă, peşteri pline de mister şi idei noi de excursii.Activitatea clubului a fost una bogată, membrii săi participând la diverse evenimente şi conferinţe, congrese şi simpozioane, precum şi tabere ecologice din Europa. Munţii au fost cutreie ...