Admit că sunt subiectivă! Şi sunt conştientă că alte nevoi, mai acute - vitale, chiar! - ar avea nevoie să fie finanţate profund, generos şi cu prioritate: sănătatea, educaţia, infrastructura, cercetarea… Dar şi de educaţie fizică - da, sportul adevărat este tot o formă de educaţie, şi încă, una superioară, care formează CARACTERE puternice! - avem nevoie. Nu degeaba spuneau latinii "minte sănătoasă în corp sănătos". Tocmai de aceea, de câte ori se ridică pe tapet subiectul finanţării de la bugetul local al programelor şi proiectelor sportive mă întreb dacă performanţa locală n-ar trebui să primeze. Precizez: performanţa sportivilor locali…
Continui pe linia subiectivităţii şi susţin că, dacă ar fi după mine, probabil că aş da prioritate fondurilor pentru performanţa sportivă a copiilor şi adolescenţilor. Da, acei copii şi adolescenţi care se încăpăţânează să facă performanţă sportivă… într-o lume tot mai leneşă şi mai ancorată de telefonul mobil. Şi cu un orar şcolar care cere tot mai mult şi mai mult. Copii şi adolescenţi susţinuţi financiar - exclusiv sau preponderent - de părinţi. Părinţi care investesc bani, efort şi timp pentru a-i duce şi aduce la şi de la pregătiri, antrenamente şi competiţii, pentru echipament performant, pentru hrana şi suplimentele de care au nevoie…
Citește și Oţelul, club al elitelor sau al comunităţii? Discuţii în Consiliul Local
E adevărat, la majorat, ori chiar înaintea acestui prag, copiii şi adolescenţii cu performanţă sportivă ar putea îmbrăţişa o altă carieră, fără legătură cu sportul. Ori se vor îndrepta spre cluburi sportive cu renume şi potenţial financiar, care să-i plătească pe măsura talentului lor. Corect! Dar exemplul lor, modelul performerilor va rămâne, totuşi, în Galaţi. Pentru cine? Pentru sportul de masă.
Pentru că, până la performanţă, e nevoie de sport. Pur şi simplu de educaţie fizică. Una reală, care să combată obezitatea cauzată de alimentaţia nesănătoasă şi de inactivitatea fizică. Nu mai spun despre toate afecţiunile şi deformările coloanei vertebrale, despre problemele cauzate de postura greşită şi de mersul incorect… Probabil că un prim pas ar fi deschiderea terenurilor de sport ale şcolilor dincolo de orele de educaţie fizică. Un demers necesar, despre care se vorbeşte de mult timp doar în teorie, fără vreun rezultat concret. Despre construirea ori modernizarea bazelor sportive, rămase la nivelul anilor ’70 - ’80, când au fost construite, ce să mai vorbim?
Fireşte, ne umplu de mândrie toate trofeele şi titlurile câştigate de echipe şi cluburi gălăţene. Ne bucurăm de victorii şi de meciuri spectaculoase, suferim pentru înfrângeri, ne dorim performanţă şi locuri cât mai sus în campionate şi ligi… dar nu ştiu dacă finanţarea acestor performanţe ar trebui să fie asigurată doar de la bugetul local al oraşului... Părerea mea.
