Urmărit în Italia, prins de jandarmii gălățeni
Miercuri, 15 Februarie 2023 12:01 | Publicat în JURIDIC
Un gălățean, în vârstă de 33 de ani, urmărit în Italia, a fost depistat de jandarmi în Micro 40. Jandarmii, aflați într-o misiune de menținere a ordinii publice pe raza Secției 4 Poliție, au observat în fața unui magazin din cartierul Micro 40 un grup de persoane care vorbeau tare și deranjau liniștea locatarilor. În momentul în care oamenii legii au legitimat persoanele respective au observat că pe numele uneia dintre ele figurează o semnalare în vederea arestării și pr ...
S-a îmbătat și a avariat o mașină parcată, fiind necesară intervenţia poliţiştilor şi jandarmilor
Duminică, 15 Ianuarie 2023 12:27 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, a aruncat cu o piatră într-o mașină parcată în zona Grădinii Publice, după ce a băut peste măsură.
Polițiștii au fost sesizați în noaptea de sâmbătă, 14 ianuarie, de un bărbat de 30 de ani, cu privire la faptul că un alt bărbat i-ar fi aruncat cu piatră în mașina personală, care era parcată pe strada Elena Doamna, provocând mai multe avarii. Odată ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că cele sesizate se confirm ...
Peste 330 de permise de conducere au fost retrase de Revelion
Duminică, 01 Ianuarie 2023 19:28 | Publicat în AUTO
Nu mai puţin de 338 de persoane au rămas fără permis de conducere și 84 de certificate de înmatriculare au fost retrase pentru diverse nereguli depistate în trafic, în ultimele 24 de ore. Acestea sunt datele oferite de Ministerul de Interne pentru Digi24.
Conform site-ului citat, aproximativ 26.000 de cadre din structurile MAI s-au aflat pe stradă, la nivelul întregii țări, în noaptea dintre ani. Oamenii legii au intervenit la 4.416 evenimente, dintre care 2.987 pentru menținerea ...
Un bărbat din Galați în vârstă de 22 ani va încheia anul 2022 cu oamenii legii pe urmele lui. Acesta a fost depistat de jandarmi în timp ce pescuia cu mai multe plase mono-filament. Pescarul s-a ales cu dosar penal, iar plasele i-au fost confiscate.
„Pe timpul desfășurării unei acțiuni în cooperare cu lucrătorii Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură în zona canalului Călugărul, echipajul de jandarmerie a observat pe luciul apei mai multe plute de setcă, car ...
Un șofer isterizat a fost dus cu forța la Psihiatrie după o tamponare (VIDEO)
Miercuri, 14 Decembrie 2022 15:28 | Publicat în EVENIMENT
Scandal monstru și trafic perturbat, la o oră de vârf, în sensul giratoriu de la Cimitirul Cătușa. Un gălățean de 31 de ani a agresat mai multe persoane în urma unei altercații cu o șoferiță, după ce mașina pe care el o conducea s-ar fi tamponat cu cea la volanul căreia se afla femeia.
Individul s-a urcat pe autoturism, după care a alergat prin sensul giratoriu, perturbând circulația vehiculelor. A fost nevoie de intervenția jandarmilor și a poliției, oamenii legii reuși ...
Șoferul care a fugit de sub nasul polițiștilor și jandarmilor, lăsat în libertate de procurori
Vineri, 28 Octombrie 2022 14:28 | Publicat în Actual
Șoferul din București oprit de polițiști după ce încălcase mai multe reguli de circulație și care a reușit să fugă cu mașina deși era înconjurat de polițiști și jandarmi a fost lăsat în libertate vineri de către procurori, fiind plasat sub control judiciar, a anunțat Hotnews. Joi, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru tulburare a ordinii și liniștii publice. Vineri, Parchetul Judecătoriei Sectorului 4 a decis ca șoferul să fie lăsat în libertate, a d ...
Un mic prieten al jandarmilor a primit surprize de ziua lui
Duminică, 02 Octombrie 2022 15:30 | Publicat în EVENIMENT
Sâmbătă,1 octombrie, unui gălăţean i-au bătut jandarmii la ușă, dar motivul a fost unul cât se poate de frumos. Vizita celor de la Comandamentul de Jandarmi din Galați a fost o surpriză pentru un copil, de ziua lui de naştere. Oamenii legii i-au oferit acestuia un tort și o emblemă însoțită de o diplomă, în semn de prietenie.
”Pe Denis îl știm de aproape doi ani. Ne-am intersectat cu el la diferitele misiuni pe care le aveam în spațiul public. Se oprea mereu și ne ...
Încăierare între suporteri după meciul Oțelul-Poli Timișoara
Sâmbătă, 03 Septembrie 2022 20:33 | Publicat în EVENIMENT
Partida dintre Oțelul și Poli Timișoara, desfășurată sâmbătă la Galați, a fost urmată de incidente. Scorul de 1-0 cu care s-a terminat meciul și mai vechi rivalități între galerii au dus la un conflict între mai multe persoane care asistaseră la partidă și care s-au întâlnit în zona unui bar de pe Drumul de Centură. Cei care ar fi provocat scandalul ar fi fost câțiva suporteri ai unei echipe din București, dar care veniseră la Galați să susțină echipa de pe Bega, ...
Aproape 100.000 de lei pentru jandarmii și salvatorii gălățeni
Sâmbătă, 27 August 2022 10:45 | Publicat în EVENIMENT
Nici mai mult, nici mai puțin de 96.649 de lei vor fi alocați, de către Consiliul Județean, pentru ca Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Eremia Grigorescu" și Inspectoratul Județean de Jandarmi "Dunărea de Jos" să poată achiziționa echipamente necesare în desfășurarea activității. Proiectul de hotărâre se află pe masa consilierilor județeni și va fi supus aprobării în ședința de la sfârșitul acestei luni."De ani de zile suntem alături de instituțiile de o ...
Suporter „interzis”, depistat la meciul România-Albania
Joi, 04 August 2022 14:00 | Publicat în EVENIMENT
Un gălățean în vârstă de 40 ani, spectator la meciul de volei masculin dintre echipele României și Albaniei, care avea aplicată măsura complementară interzicerii accesului la meciuri de volei pentru un an de zile, a fost depistat de jandarmii gălățeni în incinta arenei sportivă. Jandarmii care asigurau măsurile de ordine publică la competiția care s-a derulat miercuri la Sala Sporturilor l-au observat într-una dintre tribune pe bărbatul ale cărui semnalmente corespundeau c ...