În urma unui accident rutier, care a avut loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, 10 iunie, la Borcan, pe partea carosabilă se alunecă foarte tare din cauza scurgerii de substanțe uleioase sau petroliere. Pe DN25, în zona cuprinsă între Tirighina (Borcan) și intrarea în localitatea Movileni, pe sensul de ieșire din Galați, se circulă cu restricții de viteză, la fața locului fiind prezent un echipaj din cadrul Biroului Rutier Galați care dirijează și supraveghează traficul rutier. Scurgerile de substanțe uleioase sau petroliere provin de la un eveniment rutier ce ar fi avut loc în cursul după amiezii, care s-a soldat doar cu avarierea unui autoturism care s-ar fi răsturnat în zona respectivă. Participanții la trafic ar fi ajutat șoferul să readucă autovehiculul pe partea carosabilă, fără a fi sesizat în vreun fel acest eveniment, acesta fiind așteptat la poliție în decurs de 24 de ore, pentru a declara accidentul. Până la curățarea părții carosabile, șoferii sunt rugați să circule cu prudență în zona respectivă, să reducă viteza și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați la fața locului.
Restricții de viteză la Borcan în urma unui accident. Pericol de alunecare Scris de Beatrice Dumitriu
Beatrice Dumitriu
Articole recente - Beatrice Dumitriu
Șoferi gălăţeni depistați beți la volan, în weekendul trecut Accidente produse de șoferi gălăţeni băuți Tineri gălăţeni prinși la volan fără permis Ore întregi fără curent electric în municipiul și județul Galaţi Bugetul României pe anul 2026 a intrat oficial în vigoare
Mai multe din această categorie:

