Urmare a publicării în „Viața liberă” a articolului intitulat „De vineri, DSP Galați va sista unele servicii. Calitatea apei potabile rămâne la mila lui Dumnezeu!”, reprezentanții instituției au declarat, vineri dimineață, că s-a revenit asupra deciziei de a nu controla calitatea apei și de a nu asigura plata anumitor servicii medicale.  Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galați, ne-a declarat: „Referitor la articolul apărut în presa locală, vă tran ...

Noul Mers al trenurilor, valabil din 10 decembrie

Vineri, 08 Decembrie 2023 20:00 | Publicat în Prima Pagina
Duminică, 10 decembrie, intră în vigoare noul Mers al trenurilor, ce va fi valabil până la data de 14 decembrie 2024. Vor circula zilnic, în medie, 1.100 de trenuri operate de CFR Călători. Printre acestea, conform CFR Călători, vor circula și 16 trenuri InterCity. Unul dintre ele, purtând numele „Dunărea”, va fi pe ruta Galați – București Nord. Astfel, IC 572 pleacă din Galați la ora 4,35 și ajunge în Gara București Nord la 8,11, după 3 ore și 36 de minute. Perechea ...

Petrecere şi voie bună la spectacolul aniversar "Dor de tei"

Duminică, 10 Decembrie 2023 10:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Şi ce dacă e luni? Dacă începe cu petrecere, o să aveţi parte de energie şi bună dispoziţie toată săptămâna! Prin urmare, aveţi toate motivele să mergeţi luni, 11 decembrie 2023, de la ora 17,30, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi, la spectacolul aniversar al Ansamblului folcloric „Dor de tei”, care împlineşte cinci ani. Profesorul coregraf Virgil Tăbuş, care a înfiinţat acest ansamblu din cursanţii Şcolii de Dans „Tăbuş” d ...

CSM Arcada întâlnește liderul

Sâmbătă, 09 Decembrie 2023 08:00 | Publicat în SPORT
VOLEI. Meci important în Divizia A1 a campionatului masculin – la Brașov, se întâlnesc liderul și campionii: Corona Brașov – CSM Arcada. Partida va începe la ora 19,30, în această seară și va fi arbitrată de Mihai Coman (București) și Alin Mateizer (Ploiești). La Galați, în eșalonul al doilea feminin, CSU primește vizita echipei bucureștene CTF ”Mihai I” (Sala ”Florin Balaiș”, ora 12,00). RUGBY. În Liga Națională de rugby, astăzi se dispută meciurile ultimei ...

România a ratat ”sferturile”

Vineri, 08 Decembrie 2023 14:53 | Publicat în SPORT
Încă o zi nefastă pentru handbalistele ”tricolore” la Campionatul Mondial. Joi seară, România a întâlnit echipa Germaniei, într-un meci decisiv, pentru calificarea în faza superioară – sferturile de finală. Din păcate, jocul echipei noastre n-a mers cum ar fi trebuit, decât în prima repriză: 12-9. Pentru că în următoarele 30 de minute totul a fost de-a-ndoaselea. Chiar dacă a jucat și Cristina Neagu, revenită după accidentare, româncele n-au mai putut stăvili iureș ...

Juniorii lui Balaban vor juca în play-off

Vineri, 08 Decembrie 2023 15:28 | Publicat în SPORT
Campionatul Național al juniorilor Under 17 și-a încheiat prima fază, s-a tras linie și primele șase echipe vor continua să joace în turneul play-off. Echipa gălățeană Școala de Fotbal Oțelul a reușit o frumoasă performanță. Alături de FC Bacău (antrenată de fostul stelist Cristian Ciocoiu), au dominat meciurile din Seria a II-a, ocupând primele două poziții ale clasamentului. Acest lucru, chiar dacă în formația gălățeană evoluează jucători de 14 sau 15 ani. Juni ...

Un atelier în care se produceau țevi s-a făcut scrum de la jar

Vineri, 08 Decembrie 2023 14:22 | Publicat în EVENIMENT
O hală de 500 de metri pătrați și o cantitate însemnată de materiale și produse finite s-au făcut scrum într-un incendiu devastator, vineri, în jurul prânzului. S-a întâmplat într-o hală de producție de la Liești, care a luat foc ca  o torță, în plină zi, echipajele de pompieri nemaiputând salva nimic după circa două ore de luptă cu flăcările.  ”S-au deplasat două autospeciale de la Garda Intervenție Ivești, iar în sprijinul lor a venit o autospecială de stin ...

Regretatul NOSFE, într-un film care va rula şi la Galaţi

Vineri, 08 Decembrie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* „Visul”. „În decembrie 2021, primeam foarte des întrebarea «Unde e bărbată-tu?», iar eu răspundeam la fel de des «La pușcărie, la Rahova!». Și era pe bune, pentru că acolo s-a filmat o bună parte din filmul «Visul». Un actor merge să facă o piesă cu deținuții pentru festivalul penitenciarelor. Comedie. Scris după o poveste reală. Mâine va fi proiecția la Rahova, pentru deținuți. Iar din 12 decembrie, îl veți găsi în toate cinematografele din țară. Ce emo ...
În intervalul orar 10,00 – 12,00, corpul grefierilor din cadrul Judecătoriei Galaţi, Tribunalului Galaţi şi al Curţii de Apel Galaţi organizează un protest spontan faţă de neplata integrală a salariilor şi a altor drepturi de natură salarială, la sediul Palatului Justiţiei.  Revendicările grefierilor vizează achitarea integrală a salariilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive şi acte administrative emise în anul 2023 astfel cum procedează Înalta Curte ...

Serile de Feerie de Iarnă continuă la Galați

Vineri, 08 Decembrie 2023 11:16 | Publicat în Regional
Serile de FEERIE DE IARNĂ continuă la Galați, iar în acest weekend, Orășelul lui Moș Crăciun de la Grădina Publică din Galați va fi plin de magie și voie bună!  În afară de toate minunățiile cu care v-am obișnuit, cu atelierul lui Moș Crăciun, roata panoramică, patinoarul circular inedit si târgul de Crăciun – avem și un program artistic pe cinste!    VINERI, 8 DECEMBRIE  19.00 - Haideți să ne bucurăm de folclorul tradițional cu ANSAMBLUL FOLCLORIC DOI ...