Pucheanu revine la Ecosal. Bizarerie. D-ale primarului copleșit de superstiții

Pucheanu revine la Ecosal. Bizarerie. D-ale primarului copleșit de superstiții
Ionuț Pucheanu, aici în ținuta de șef la serviciul public Ecosal, va face exact lucrurile din primăvara lui 2016. Ce bine că era deja căsătorit, altfel ar fi trebuit să reorchestreze și petrecerea de nuntă!
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Validat pentru a candida încă o dată la postul de primar al municipiului reședință de județ, edilul-șef a luat o decizie incredibilă. Alarmat de reactivarea lui Marius Stan, Ionuț Pucheanu va reveni, preț de câteva săptămâni, ca director general la societatea de salubritate. Pentru că așa i-a șoptit o ghicitoare.

Medicul nu l-a ajutat

Cine îl știa pe șeful administrației locale drept superstițios? Nici Ionuț Pucheanu însuși nu se gândea că poate fi condus de prejudecăți, ca să nu le spunem credințe primitive, dar o vizită la baba cartierului care dă în bobi și vede în glob de cristal l-a zdruncinat serios. Mersese și la psiholog, după ce s-a zvonit că Marius Stan, fostul primar, ar putea fi susținut de întreaga opoziție gălățeană la alegerile locale din vara acestui an. Să fii aproape sigur că mai pui mâna pe un mandat și, ca peste noapte, să apară în piață această bârfă, nu e puțin lucru. La medic n-a rezolvat nimic, cu toate că se dusese cu inima deschisă, așadar tot femeia care face farmece este soluția cea mai la îndemână.

"Zi-mi, mamaie, ce să fac!"

Povestesc unii dintre consilierii săi că, la 5 minute de la intrarea în sufrageria ghicitoarei, aceasta ar fi început să-i vorbească despre licitații publice, neștiind că altul este scopul vizitei sale. Pucheanu i-a atras cu voce tare atenția că nu are prea mult timp la dispoziție: "Zi-mi, bre mamaie, ce să fac ca să scap de gândurile astea negre? Lasă vrăjeala cu alte subiecte care nu interesează pe nimeni, ce să fac ca să nu iau bătaie de la Stan? Ar fi rușine mare". Femeia, care se spune că ar fi intervenit și într-un duel electoral Durbacă - Nicolae, în anii ’90, l-a descântat pe edil și, ca terapie, i-a sugerat să facă exact ce făcea acum patru ani, înaintea primelor sale alegeri ca potențial prim-gospodar al urbei.

Să-l sune pe Stan?

Se zvonește că primarul a izbucnit într-un râs foarte zgomotos, crezând că vrăjitoarea îl păcălește, însă brusc s-a stins lumina în încăpere, șoferul și consilierul său pe probleme de comunicare dând bir cu fugiții. A doua zi, la revenirea în birou, Ionuț Pucheanu, alb ca varul la față, li s-a destăinuit apropiaților că este obligatoriu să găsească soluția legală pentru a trece în ultimele săptămâni de mandat pe postul de director general la Ecosal. De asemenea, ca să nu strice vraja, primarul a apelat deja la șosetele din 2016 și se teme că va trebui să-l sune chiar pe Stan, cu care era în relații foarte apropiate până acum patru ani și ceva. Te faci frate și cu cel care îți putea fi naș până treci puntea.

Primărio de Janeiro

Pamflet în versuri

MANIPULARE şi POPULARITATE (alarmă!!!) de Submarin Cosorescu

De ce zbieri la sculă, fufo, urâţenio cu glugă ???

crezi că te avantajează cura cu decibelime ???

crezi că eşti persuasivă, dacă hurui ca batoza ???

te consideri tare, mare, amplă printre sinonime ???

Moaie gura, opulento! pune-ţi frână pe vocală !!!

crezi că eşti interesantă, dacă ţipi la digitale ???

eşti, în fapt, o populară, dar te dai nepreţuită !!!

eşti pupila populimii cu prinţipuri haimanale !!!

Tu fărâmi integritatea cu glăsciorul tău de ţaţă

educată-n dosul şcolii, iar motorul face pană

de atâta dârdâială în laringele tău harnic

mai dihai ca o trompetă blestemată, lighioană !!!

Te atingi suav în golul pus pe bază scapulară

şi te crezi o admirată, vrei să ţi se dea dreptate,

crezi că eşti manipulantă, bună de manipulare !!! -

ce mai grohăire-n clanţă !!! ce mai popularitate !!!

Galațiul în imagini

Vocea cetățeanului, vocea politicianului

Numele pe afiș, pisica neagră

* Precizare din startul acestei coloane: vicele Picu Roman nu va trece ca șef interimar peste Primărie în perioada în care Pucheanu va reveni de formă la Ecosal. Asta nu e superstiție, în primul rând, domnule viceprimar, ci dorință!

* Marius Stan, contracandidat al lui Pucheanu, va urmări unul dintre meciurile de Liga Campionilor ale echipei de fotbal Oțelul. Pe DVD, căci Arena Națională va fi închisă pentru Campionatul European. Și nici Oțelul nu se simte mai bine.

* Costel Fotea, președintele Consiliului Județului, desemnat să intre într-o nouă cursă pentru acest post, își va acoperi numele de pe panourile atârnate în preajma spitalelor gălățene. Ar purta ghinion, ca atunci când o pisică neagră îți taie calea.

* Tot din superstiție, PNL Galați nu și-a anunțat încă omul cu care va ataca Primăria reședinței de județ. Ce rost are să te grăbești, mai ales când s-a decis de la centru să nu joci foarte agresiv în anumite zone ale teritoriului?!

* City-managerul Marius Humelnicu nu mai știe ce superstiții îl seacă de energie. El dorește să afle dacă își va păstra funcția și din vară încolo, mai ales că primarul se știe încă de pe acum.

* Fără prejudecăți sunt și membrii locali ai ALDE. Și lor ar fi bine să li se spună dacă vor avea voie să treacă la PNL sau la PSD. Din vară, evident.

Prejudecata, Mâine-i Gata

Videochat. Gălățenii sunt deja profesioniști

Statisticile Google sunt, dacă doriți, ca inteligența artificială, adică nu le pasă nici dacă și-ar dori. Analiştii au ajuns la concluzia, în luna iubirii la români, că cel mai puţin romantici dintre compatrioți locuiesc în Braşov, Galaţi şi Ilfov. Capitala videochatului autohton nu avea însă nevoie de o asemenea insultă: romantismul trebuia de mult capitalizat, or acest lucru se întâmplă de câțiva ani în orașul de la Dunăre. Să fie romantici parizienii, praghezii, sibienii și orădenii: noi știm să le stingem focul de la inimioară.

Videochata lu’ Piți

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 7278 ori Ultima modificare Luni, 26 Decembrie 2022 09:49

Mai multe din această categorie: