Cum își crește Ilinca Vandici copilul

Cum își crește Ilinca Vandici copilul
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ilinca Vandici a făcut mărturisiri despre cum îl crește pe Zian, fiul ei în vârstă de trei ani, dar și despre problemele pe care le-a întâmpinat. Ilinca Vandici este una dintre celebritățile care întotdeauna a vorbit sincer despre problemele cu care s-a confruntat, de la faptul că a fost înșelată, până la recuperarea de după naștere şi depresia postnatală.

De data aceasta, Ilinca Vandici a vorbit în cadrul unui interviu pentru Libertatea despre fiul ei, Zian, în vârstă de trei ani, care a început grădinița. „Suntem genul de părinți care abia așteaptă să se ducă Zian la grădiniță. Sunt norocoasă, pentru că nașa lui Zian are o grădiniță și atunci am fost privilegiați din punctul ăsta de vedere, pentru că l-am dus acolo și l-am lăsat în familie. Cumva copilul nu a simțit că i se bulversează tot universul. Cu toate că, mai ales acum în pandemie, s-a obișnuit foarte mult cu noi, a avut niște reacții dimineața că nu voia să meargă, însă se acomodează repede, înțelege.”

Prezentatoarea emisiunii „Bravo, ai stil! Celebrities” a mai povestit că nu este panicată că fiul ei a început să meargă la grădiniță, iar asta se datorează faptului că știe că merge într-un mediu familiar. Nu sunt panicată, nu-l urmăresc pe camerele de supraveghere, dar asta pentru că este la grădiniță la nașa și toată lumea îl tratează cum este tratat și acasă. Nu sunt pe fel și fel de grupuri de WhatsApp sau Facebook cu alte mămici”, a declarat Ilinca, pentru sursa menționată, adăugând faptul că discută la ședințele de psihoterapie despre creșterea fiului ei. „Lucrurile astea mă înnebunesc foarte tare de cap. Inclusiv despre asta vorbesc cu psihoterapeuta mea. Am probleme în a înțelege dacă fac bine ce fac cu Zian. Pentru că îmi doresc tot ce-i mai bine pentru el, să-i dau un start bun în viață, conștientizez cât de importanți sunt primii ani de viață și tot ce vede în jur și tot ce i se întâmplă pentru adultul care urmează.”

„În permanență am întrebări și vreau să știu dacă fac bine, dacă-l educ bine. Am apucat să vorbesc cu diverși și diverse și mai mult m-am bulversat decât elucidat. Atunci psihoterapeuta mi-a spus că eu trebuie să fiu cea mai bună mamă pentru Zian, nu cea mai bună mamă din lume”, a declarat Ilinca Vandici.

Pe 23 iulie, Zian, fiul Ilincăi Vandici, a împlinit 3 ani. „La mulți ani, micule prinț! Te iubesc până la cer și înapoi și îți mulțumesc pentru toată fericirea pe care mi-o aduci în fiecare zi!”, a fost mesajul emoționant al vedetei.

Sursa: elle.ro

Citit 2244 ori Ultima modificare Vineri, 18 Septembrie 2020 01:23

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.