Sexul, medicamentul-minune

Sexul, medicamentul-minune
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sexul te face să te simţi bine, îţi menţine relaţia de cuplu în parametri normali, dar te şi fereşte de numeroase afecţiuni. Se poate spune, fără a exagera, că este un medicament-minune.

Stresul e una dintre problemele de care nu reuşeşti să scapi şi care ţi-a dat viaţa peste cap? Ei bine, rezolvarea acestei probleme stringente stă chiar în mâinile tale. Sexul te poate ajuta să-i spui stresului adio. Cum aşa? Potrivit cercetătorilor, după o partidă de sex, organismul devine mult mai relaxat. În plus, o viaţă sexuală activă scade drastic riscul apariţiei depresiilor. În concluzie, nu sări peste această activitate care va ţine stresul la o distanţă considerabilă faţă de tine.

Menţine inima sănătoasă

Beneficiile sexului nu se opresc însă aici. Se pare că această activitate poate menţine inima în perfectă stare de funcţionare. Astfel, te ţine departe şi de bolile cardiovasculare. Mulţi specialişti în domeniu (medici, sexologi - n.r.) spun că sexul practicat de cel puţin trei ori pe săptămână te va ajuta să reduci riscul de apariţie a atacurilor de cord cu 50 la sută. Aşa că, fie şi din aceste două motive, încercaţi să aveţi o viaţă sexuală activă.

Citit 1402 ori Ultima modificare Sâmbătă, 26 Iunie 2021 23:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.