Cea mai înaltă sală de expoziţii din Europa

Cea mai înaltă sală de expoziţii din Europa
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gazometrul din Oberhausen este un exemplu strălucit de convertire cu succes a unui spaţiu industrial în edificiu cultural, operaţiune în care germanii din Ruhr s-au specializat în ultimii ani, după ce industria minieră şi a oţelului a devenit istorie.

Cea mai înaltă sală de expoziţii din Europa, Gazometrul este, în acelaşi timp, cel mai mare container de gaz de tip disc de pe continent, construit la sfârşitul anilor ‘20. Clădirea cilindrică de 117 metri înălţime este un simbol al oraşului Oberhausen, cel mai mare din regiunea Ruhr.

O transformare de 16 milioane de mărci

Nefolosit pentru scopul său originar din 1988, Gazometrul a iscat multe discuţii în spaţiul public, punându-se problema dacă să fie demolat sau folosit în alt scop.

Până la urmă, calculele au fost făcute şi s-a luat decizia păstrării acestuia. Transformarea în spaţiu expoziţional a avut loc în 1993-1994 şi a costat aproximativ 16 milioane de mărci germane, cea mai mare parte din sumă fiind contribuţia landului Renania de Nord - Vestfalia.

Amfiteatru cu 500 de locuri

Discul de 1.207 tone greutate (care ţinea gazul de cocs sub presiune) divide spaţiul în două: jos, o sală de circa 3000 mp, sus, un spaţiu uriaş, care permite instalaţii expoziţionale complexe. Şi asta nu e tot: aici au fost amplasate o scenă de 200 mp şi un amfiteatru de 500 de locuri.

Acustica absolut specială recomandă Gazometrul pentru anumite tipuri de concerte, dar şi pentru piese de teatru, ecoul creat permiţând obţinerea unor efecte aparte.

Toate caracteristicile construcţiei au fost exploatate la maximum: de pe acoperiş, unde se ajunge atât cu liftul de sticlă, cât şi prin intermediul celor 592 de trepte, se poate admira panorama pe mai bine de 35 km, putându-se vedea clădirile oţelăriilor de pe Rhin şi chiar uriaşa arenă multi-funcţională Veltins, din Gelsenkirchen, „casa” îndrăgitei echipe de fotbal Schalke 04.

Experienţe din altă lume

Acum, Gazometrul găzduieşte o expoziţie despre sistemul solar, a 11 de când acesta a fost dat în folosinţă cu noua sa destinaţie.

Pe lângă explicaţii, planşe cu fotografii şi modele ale planetelor numai bune să-i fascineze pe cei mai mici vizitatori, expoziţia „Out of this world- Wonders of the Solar System” („De pe altă lume – minuni ale sistemului solar”) cuprinde şi proiecţii video cu filmări executate de pe sateliţi artificiali sau nave spaţiale în misiune.

Dar cuprinde şi exponate mai aparte, precum o mostră de praf lunar provenită de pe sonda spaţială sovietică Luna 24 – din 1976 sau modele vechi de instrumente de măsurat, adevărate obiecte de artă – reproduceri-bijuterie ale sistemului solar, cu planetele din pietre preţioase pe suport de aur etc.

Cea mai mare Lună de pe Pământ (FOTO 9)

Principala atracţie a expoziţiei o constituie însă Luna, suspendată în spaţiul înalt de 100 de metri din interiorul Gazometrului. Modelul este absolut uluitor, cu un diametru de 25 de metri, fiind executat, de către Wolfgang Volz (fotograf şi artist) cu ajutorul unor imagini din satelit ale satelitului natural al Pământului.

Practic, reproduce la scară mai mică până şi cele mai fine detali, inclusiv umbrele, produse de diferitele faze ale corpului ceresc. Lumina redusă şi o „muzică a sferelor”, compusă special pentru această expoziţie, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Thomas Machoczek, fac din vizita la Gazometru o experienţă cu adevărat cosmică.

Mai mult decât atât, fiindcă succesul, la nemţi, trebuie să fie măsurabil, aceasta reprezintă cea mai vizitată expoziţie de până acum a instituţiei, cu nu mai puţin de 600.000 de vizitatori din 2 aprilie şi până acum. Inclusă în programul “Ruhr – capitală culturală europeană în 2010”, expoziţia va rămâne deschisă până pe 30 decembrie 2010. 

Sport, shopping, distracţie

Gazometrul din Oberhausen nu e singurul punct de atracţie al zonei. Chiar la baza lui, un pâlc de copaci viguroşi oferă o posibilitate de distracţie mult apreciată de localnicii tineri şi foarte tineri.

„Tree2tree fan” (FOTO 5) este o construcţie de platforme aşezate la o înălţime de circa 10 metri pe trunchiul copacilor, platforme legate între ele prin cabluri metalice, scări de sfoară şi lemn, care se balansează ameninţător şi alte sisteme de glisare.

Copiii şi tinerii se amuză copios făcând-o pe Tarzan printre copaci, iar câştigul e uriaş: fac sport, supra-ponderabilitatea fiind îngrijorătoare şi pentru oamenii de aici, îşi petrec timpul în aer liber şi, motiv de bucurie mai ales pentru părinţi, odată ajunşi acasă, dorm tun.

Parc tematic

Chiar lângă impunătorul Gazometru, un parc de distracţii, cu scrânciob, tobogane uriaşe, înalte de trei-patru etaje, şi multe alte minunăţii pentru copii şi nu numai, totul într-un parc imens, verde şi îngrijit la milimetru, face orice zi de sâmbătă sau duminică ori sărbătoare oficială să treacă parcă în zbor.

Cel mai mare mall din Europa

Alături, amatorii de shopping se pot delecta la cumpărături în cel mai mare mall din Europa – CentrO. Pe un kilometru pătrat de teren – în trecut o fostă fabrică – cele 200 de magazine şi nenumărate cafenele şi restaurante atrag anual circa 20 de milioane de turişti.

Şi nu doar ofertele variate ale diferitelor mărci de îmbrăcăminte, încălţăminte, bijuterii, cosmetice etc atrag, ci şi, evident, serviciile impecabile.  Indiferent că ai cumpărat de 30 sau de 300 de euro, aici te simţi răsfăţat, în centrul atenţiei, cel mai important muşteriu.

Asta pentru că, la nemţi, sintagma „Clientul nostru, stăpânul nostru” chiar e literă de lege.

Citit 885 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.