Înlocuirea plăcuţelor de frână, mai uşor ca pe vremuri

Înlocuirea plăcuţelor de frână, mai uşor ca pe vremuri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă tot ne-am apucat să ne reparăm maşinile singuri, o altă operaţie pe care putem să o efectuăm noi înşine, fără prea mari dificultăţi, este înlocuirea plăcuţelor de frână.

Da, într-adevăr, umblăm la unul din cele mai importante sisteme de siguranţă ale maşinii, dar procesul este atât de simplu, încât nu lasă loc de greşeală. La majoritatea maşinilor, plăcuţele de frână se schimbă mai uşor decât la o Dacie.

Pe scurt, trebuie demontată roata, desfăcute cele două şuruburi de la culisele ce leagă etrierul de laba etrierului, apoi se trage etrierul afară fără a tensiona prea tare furtunul cu lichid de frână, care nu se demontează.

Acum puteţi da jos plăcuţele de frână vechi şi aşeza pe poziţie pe cele noi, dar înainte de a aşeza la loc etrierul trebuie să detensionaţi pistonaşul acestuia.

Acest lucru se face foarte uşor la frânele de pe faţă, pur şi simplu aplicaţi o presiune constantă timp de un minut cu degetele, după ce în prealabil aţi desfăcut capacul de la vasul de lichid de frână.

La frânele de pe spate, la maşinile dotate cu frână pe disc şi pe spate este necesară o unealtă specială, deoarece, pentru a detensiona pistonaşul etrierului, pe lângă aplicarea unei presiuni constante, este necesară şi o rotaţie a acestuia (puteţi totuşi folosi o cheie de flex, dar este mai dificil).

După aceasta, aşezaţi etrierul pe poziţie, prindeţi-l în şuruburi de culise şi gata, nu este nici măcar necesară aerisirea instalaţiei, deoarece nu a intrat aer.

Totuşi primele 2-3 apăsări ale pedalei de frână vor fi ineficiente şi este necesară o atenţie sporită în primii zece kilometri parcurşi, până se formează plăcuţele după discuri, frâna neoferindu-ne randamentul maxim.

Dacă operaţia vi se pare complicată, apelaţi la servicii profesionale, dar dacă aveţi aptitudini tehnice, chiar şi minime, puteţi înlocui plăcuţele de frână singuri, fără bătăi de cap, şi mai ales fără bani pentru manoperă.

Citit 844 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.