UPDATE. Lecţia de viaţă a gălăţencei Ana Mardare la „Vocea României” (VIDEO)
Foto: Pro TV

UPDATE. Lecţia de viaţă a gălăţencei Ana Mardare la „Vocea României” (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

„O nouă zi, pentru mine, este o binecuvântare, şi-i mulţumesc în fiecare dimineaţă bunului Dumnezeu, pentru că văd că e foarte frumoasă viaţa, acum. Dumnezeu mă iubeşte şi face cam totul pentru mine!”, a mărturisit gălăţeanca Ana Mardare înainte de a urca pe scenă la „Vocea României”, dornică să încânte sufletele oamenilor cu vocea ei. Şi a reuşit cu prisosinţă, interpretând piesa „Like I'm Gonna Lose You”. Irina Rimes, Denis – „The Montans”, Smiley cu Theo Rose şi-au dorit-o în echipele lor.

Artista Ana Mardare este o gălăţeancă adoptată de Bucureşti. După cum a mărturisit, „Vocea României” este un vis împlinit, având în vedere încercările prin care a trecut.

„În 2016, am fost operată pe creier de tumoră. Am fost în comă aproape o săptămână. Doctorul mi-a spus că, în momentul operației, există riscul să-mi atingă centrul vorbirii. Nici acum nu vorbesc foarte bine, încă iau pastile. Înainte de pandemie am descoperit o tumoră la sân. Am făcut investigaţii, chiar ajunsesem să nu mai pot merge, simţeam dureri îngrozitoare. Iar la operaţia pe coloană mi-au extras din măduvă o tumoră. Şi am primit rezultatul, cum că aş avea cancer metastatic la oase. Doctorul oncolog mi-a mai dat de trăit, cu medicamentaţie, cinci ani. Însă bunul Dumnezeu sunt convinsă că nu va asculta gurile lor, şi îmi va da mult mai mulţi ani, ca să mă bucur şi eu de viaţă, aşa cum poate nu m-am bucurat până în momentul de faţă”, a povestit Ana Mardare.

Iată cum a cântat Ana Mardare: https://bit.ly/3UiYoSv

Smiley cu Theo Rose, Denis şi Irina au încercat să o convingă să aleagă echipele lor.

Smiley: „Astăzi ai cântat foarte frumos. Se vede că ţi-ai dorit foarte tare să fii aici. Am simţit dorinţa pe final şi a fost ca un strigăt: «Haideţi, măi, întoarceţi-vă odată!» O voce ca a ta e valoroasă şi noi chiar ne-o dorim în echipa noastră”.

Theo Rose: „După ce am ascultat cum ai cântat, după ce ne-am întors şi am aflat şi povestea ta, ne-am dat seama că tu ai înţeles exact ce contează cu adevărat în viaţa asta. Şi probabil că vei şti să te bucuri de experienţa asta la «Vocea României» aşa cum trebuie. Iar noi ne bucurăm că eşti aici”.

„Ne-am bucura şi mai tare dacă ai alege să vii în echipa noastră!”, a completat Smiley.

Denis: „Ana, ne face plăcere să te cunoaştem. Pot doar să te felicit pentru curajul tău de a veni la «Vocea României», pentru tot, şi nu să te conving. Vreau doar să îţi doresc să te simţi bine aici şi multă baftă!”

Irina Rimes: „Eu m-am întors pentru că în spatele nesiguranţelor am simţit o putere, o putere enormă. Şi nu ştiu dacă merge treaba asta cu energiile, dar aici a fost ceva! Şi ascultându-ţi povestea şi cunoscând tot felul de cazuri, am aflat de oameni care au abandonat, care au fost mai puţin puternici, care au lăsat greutăţile să-i domine. Şi în vocea ta şi în discursul tău se simte că tu nu faci asta! Mie mi-ar plăcea să lucrez cu puterea ta. Este o putere net superioară multor lucruri şi, tocmai de asta, tare mi-aş dori să vii în echipa mea”.

Ana Mardare a ales să meargă mai departe cu Smiley și Theo Rose.

„Mie mi s-a părut o voce cu experienţă, care poate să cânte multe genuri de piese. Genul de voce pe care poţi să mizezi într-o competiţie, că ai cu ce să lucrezi”, a conchis Smiley.

„Momentul Anei m-a copleşit de emoţii şi de gânduri. Primul lucru la care m-am gândit a fost: sunt atât de mulţi oameni care sunt sănătoşi, sunt alături de cei dragi, au o viaţă foarte bună şi, cu toate astea, nu se pot bucura de ea. Şi există, de cealaltă parte, oameni ca Ana, care ne arată şi ne demonstrează că trebuie să găsim în noi capacitatea aia de a fi fericiţi şi pofta aia de viaţă. Asta-i lecţia pe care ne-a dat-o Ana”, a mărturisit Denis.

Ne dorim să o vedem pe Ana Mardare cât mai departe în concurs la „Vocea României”.

Citit 4116 ori Ultima modificare Marți, 20 Septembrie 2022 03:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.