Povestea de iubire dintre prințul William și prințesa Kate

Povestea de iubire dintre prințul William și prințesa Kate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Povestea lor de iubire a ajuns subiect de film şi sursă pentru parodii muzicale sau glume cu umor britanic. Iată însă şi varianta originală a poveştii de dragoste a celui mai adorat cuplu britanic, după prinţul Charles şi prinţesa Diana.

Dacă pentru prinţul William a fost dragoste la prima vedere, în cazul lui Kate, unii invocă misterioasa mână a destinului, lucru care explică, de altfel, de ce povestea lor aduce izbitor de mult cu basmul Cenuşăresei. Întâlnirea lor a fost întâmplătoare, iar farmecul ei de-a dreptul deconcertant l-a cucerit pe loc pe prinţ. Ceea ce nu se ştia atunci este că cea care avea să îi devină soţie era o admiratoare secretă a lui, care visa cu ochii deschişi la posterul de pe perete cu Prinţul, probabil ca multe alte tinere visătoare. Îndrăgostită până peste cap de William încă din timpul liceului, Kate a fost poreclită de colegi "prinţesa în aşteptare" (Princess-in-Waiting).

Cum l-a cucerit Kate pe prinţul din poster

Tot soarta a făcut ca, în 2001, Kate să devină colegă cu William la Universitatea St. Andrews, unde studiau istoria artei. În martie 2002, ea a reuşit să îi sucească minţile definitiv lui William cu o rochie transparentă pe care a purtat-o la o prezentare de modă în scop caritabil. 

Prinţul şi relaţia sa tumultuoasă...

William a fost vrăjit de ea, iar cei doi au început o relaţie. Dar, cum problemele se întâmplă şi la case mai mari, relaţia celor doi a avut suişuri şi coborâşuri, astfel că, în perioada 2002-2007, Will şi Kate s-au despărţit de multe ori. Deşi William a cunoscut şi alte femei, potrivit presei, se pare că cei doi au fost sortiţi unul altuia. Cei doi s-au împăcat, iar în 2005, povestea lor de iubire a ajuns în presă, după ce au fost surprinşi de fotografi într-o staţiune de ski din Elveţia.

Împăcarea, ultimatumul şi căsătoria

De data asta Kate nu a vrut să mai rişte, aşa că i-a dat prinţului un ultimatum. Aceasta i-a propus lui William două variante - "ori ne căsătorim, ori ne despărţim" -, conform spuselor unui apropiat al celor doi, şi se pare că Will a ales să nu o piardă pe Kate. După opt ani de relaţie, în octombrie 2010, când cei doi se aflau într-o vacanţă în Kenya, Will a făcut pasul cel mare şi i-a oferit lui Kate inelul de logodnă care a aparţinut prinţesei Diana - un inel din aur de 18 karate cu un safir oval înconjurat de diamante.   

Prinţul William a mărturisit că a umblat trei săptămâni cu inelul în buzunar, aşteptând momentul potrivit ca să pună marea întrebare.

Sursa: historia.ro

 

Citit 1263 ori Ultima modificare Duminică, 18 Septembrie 2022 08:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.