Liderii noștri au intrat în rândul lumii. Bărboșii care conduc Galațiul

Liderii noștri au intrat în rândul lumii. Bărboșii care conduc Galațiul
Costel Fotea și Ionuț Pucheanu, cu look de vikingi
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Vikingi, diverși macho sau doar indivizi care copiază personaje de la televizor sau cinematograf. Îi vedeți zilnic pe stradă, ne lovim de ei la coadă la supermarket, ne întrebăm ce căutăm în lumea lor. Noi încă nu avem barbă, nici măcar doamnele din pagina de pamflet.

Ce treabă avem cu modellingul?

Nu vi se pare că n-ați mai văzut de mult un chip bărbătesc cu tenul fin, lipsit de pilozități? Ni s-a întâmplat tot mai rar, în ciuda faptului că baleiem întreaga rază a municipiului reședință de județ. Nici nu vrem să ne gândim ce este prin județ, acolo unde rutina din propria toaletă este copleșită de alte activități. Doar se știe că în această zonă suntem ținuți în viață de agricultură și siderurgie (unii ar aduce și economia subterană în discuție), ordinea fiind aleatorie, nicidecum de școlile care cresc tinere talente pentru branșa modellingului de la Milano. Bărbile câștigă teren pe zi ce trece și ne așteptăm să devină și obligatorii în perioada imediat următoare. Încă ni se permite să spunem că ar fi o decizie neinspirată.

Surpriza de sus

În sprijinul acestor concluzii, aparent lipsite de fundament, stă vestea de ultimă oră conform căreia președintele Consiliului Județului, Costel Fotea, și primarul Ionuț Pucheanu "au intrat în rândul lumii". Al acestei lumi în care părul de pe față își cere drepturile: cei doi conducători ai Galațiului, absenți din viața publică în ultimele luni, s-au afișat cu noul look la o conferință de presă comună. Nu încercați să ne contraziceți: acei Pucheanu și Fotea pe care i-ați reperat prin diverse emisiuni sau pe la evenimentele urbei erau simple sosii, oameni care joacă un rol, la fel cum fac dublurile celor mai mari personalități ale planetei.

Au și explicații

Social-democrații care se pregătesc pentru câștigarea de noi mandate în 2024 ne-au oferit câteva lămuriri. Le stătea bine fără, însă opinia noastră nu contează. "Am optat pentru o barbă de genul tarabostes care nu se oprește din proiectele cu fonduri europene, deși pe vremea dacilor nu existau asemenea fonduri, întrucât nu exista Europa. Am dorit să-mi las barba ca Jason Momoa din «Game of Thrones», dar nu mă ajută statura", s-a justificat Fotea, iar partenerul său din administrația locală a fost mai laconic: "Am vrut să epatez pe modul lumbersexual. N-a ieșit chiar ce doream, dar nu e timpul pierdut." Dacă va fi excesiv de pedant, Moș Crăciun va avea probleme anul acesta pe la noi.

Hugo BărBoss

Primăria se mută la Barboși

* Se anunță mari modificări din cauza acestui trend pe care îl considerăm periculos. Administrația locală s-ar putea muta în cartierul Barboși.

* Nu băgăm mâna în foc pentru orice zvon, însă e foarte posibil ca în această nebunie universală să fie implicată însăși Organizația Mondială a Sănătății. De ce s-a impus mai bine de doi ani purtarea măștii de protecție? Pentru un virus? Hm, avem rezerve. "Cu masca pe față, oamenii de rând n-au avut prilejul de a vedea cum cresc bărbile celor din jur. Fără acea bucată de cârpă, s-ar fi văzut și poate că unii ar fi reacționat. Acum, după ce au picat măștile, au apărut exemplare incredibile de bărbi ca-n filmele cu vikingi și cu bărbați aflați sub papucul nevestei care, la ieșirea în public, pozează în masculi feroce", ne-a declarat un expert.

* Drama pe care n-o conștientizează oamenii politici ai regiunii este că o mare companie niponă ar fi dorit deschiderea unei fabrici de aparate de ras în Parcul Industrial al Galațiului, altfel o premieră la care deja nu mai visam. "Regretăm, dar nu mai avem pentru ce fabrica asemenea device-uri. Lumea nu-şi mai taie părul de pe față, îl ia doar cu foarfeca", și-a explicat decizia de ultimă oră brandul asiatic.

Barba Novac

ODĂ NESIMȚITULUI "CURAT "

Mi-s haplea... corcitură de neam prost,

doctor în lene, inginer în greaţă -

put a/fumat şi hăcuiesc pereţi,

tai, bortelesc, terorizez pe faţă !!!

Mă doare-n zdrenţe de acei ce vor

iubire, milă, pace şi candoare -

râgâi artistic, scuip la ţintă, muşc

anterioare şi posterioare !!!

Flanez funambulesc şi graseiez

cu aer tâmp, de filfizon estetic,

mişun lasciv, cultiv pramatii, ţip -

sunt pui parşiv de parazit sintetic !!!

N-am treabă cu vrun rost comunitar,

prăsesc păduchi şi ploşniţe de vază -

mi-s haplea... corcitură de neam prost,

analfabet de vârf, de soi, de bază !!!

Submarin Cosorescu

Vocea cetățeanului, vocea politicianului

Se aprind luminițele. Se vinde iar combinatul?

Primăria municipiului Galați a aprins luminiţele de pe străzi, principalele bulevarde fiind luminate de sărbători, așa cum ne-am obișnuit în ultimele decenii. Totuși, în contextul crizei energetice, unele segmente de decoraţiuni au rămas în beznă, chiar pe strada Domnească, dar şi pe Traian. Se zvonește că distribuitorilor de curent electric li s-a livrat următoarea poveste: "Dacă n-o să avem cu ce achita facturile, o să vindem iar combinatul. Și din ce o să luăm, aproape sigur vom scăpa de datorii." Țeapă, combinatul nu mai aparține orașului de prea multă vreme.

LumiNietzsche

 

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 5777 ori Ultima modificare Sâmbătă, 03 Decembrie 2022 01:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.