Negresă pufoasă de post

Negresă pufoasă de post
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Pentru o tavă de 23x23cm, din care obţinem 8 porţii, avem nevoie de 1 cană de zahăr, 1 cană de apă, 1/2 cană de ulei, 2 căni de făină, 2 linguri cu vârf de cacao, 1 plic praf de copt, 1 fiolă esenţă de rom şi gem sau dulceaţă opţional. Este un dulce iubit de cei mari şi mici laolaltă şi este foarte uşor de făcut.

Amestecăm într-un bol zahărul, apa, uleiul şi esenţa de rom. În alt bol amestecăm făina, praful de copt şi cacaua. Turnăm treptat amestecul de făină peste compoziţia lichidă şi mixăm uşor până la încorporare. Tapetăm tava cu hârtie de copt şi turnăm compoziţia.

Dăm tava la cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 40-45 de minute, la foc potrivit. Verificăm cu o scobitoare dacă este gata, apoi scoatem tava din cuptor şi lăsăm negresa la răcit.

După ce s-a răcit complet, o porţionăm şi o servim. Se mai poate servi şi cu gem.

Citit 1022 ori Ultima modificare Joi, 01 Decembrie 2022 14:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.