Zâna Măseluță a fost atestată pentru 30 de zile, la Iași!

Zâna Măseluță a fost atestată pentru 30 de zile, la Iași!
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Baba arde și țara se piaptănă

Acum vo 4 ani, un italian, acuzat că a operat abuziv în mai multe clinici private din Bucureşti, a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Curtici, în timp ce încerca să fugă din ţară. Cu trenul, la clasa a 2-a C, banca de la geam, deși avea doar 8 clase. Nu trenul, ci italianul avea 8 clase.

Vă vine să credeți sau nu, dentistul cu studii îndoielnice lovește din nou! Colegiul Medicilor Stomacologi Burdihănoși din România vrea să-l invite pe italian, la Iași, pentru a le povesti specialiștilor cardiologi cât de greu i-a venit lui să circule cu trenul, în timp ce dormea, rupt în gură de foame. Martorii oculiști spun că specialistul în măsele de minte de-ngheață apele are ce depăna. Legenda zice că, în 2019, dentistul italian cu diplomă de caratist în porțelan și travertin bucal a sunat-o pe Zâna Măseluță, de față cu un pacient, căruia urma să-i scoată vo 7 dinți. Și mai haios este că Zâna Măseluță nu i-a răspuns, pe motiv că nu avea semnal și nici acoperire. Așa că dentistul cu 8 clase primare a fost nevoit să improvizeze. L-a reprogramat pe pacient pentru luna mai a anului 2020, pentru a-i scoate dinții online, în contextul pandemiei.

În conștiința admiratorilor și epigonilor săi, italianul este cunoscut sub numele de Dr. Mendele. Dar nu pentru că în cabinet avea un tablou cu Mendeleev și elementele sale, ci pentru că dentistul a reușit să-i scoată un dinte de aur unui bărbat din Mizil, deși acesta nu avea nimic în gură, când a intrat în cabinet. Gurile rele și aurite spun că, după ce-a auzit de isprăvile medicului ieșean, Dr. Mendele Mateo s-a apucat de stent-up comedy, iar la anul, va publica un manual de Lobotomie de clasa a 6-a.

Citit 859 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Februarie 2023 09:32

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.