Chec cu nuci, cafea și ciocolată

Chec cu nuci, cafea și ciocolată
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ingrediente: 350 g făină, 4 ouă, 150 g zahăr, 80 ml ulei, 200 ml cafea lichidă rece, 5 g praf de copt, 150 g miez de nucă, 100 g ciocolată neagră, 1 vârf cuțit sare, 100 g ciocolată albă (pentru decor).

Preparare: Separăm albușurile de gălbenușuri. Mixăm albușurile până când nu mai cad de pe paletele mixerului. Punem gălbenușurile într-un vas, adăugăm zahărul și sarea și mixăm până când se deschid la culoare și își dublează volumul. Adăugăm cafeaua rece și mixăm, apoi uleiul și mixăm până la omogenizare. Amestecăm făina cu praful de copt și le cernem. Adăugăm făina peste gălbenușuri și amestecăm de jos în sus. După ce am încorporat făina, adăugăm nucile și ciocolata, tăiate în bucățele potrivite. Adăugăm albușurile, în 2-3 tranșe, în compoziția de gălbenușuri și amestecăm cu grijă, de jos în sus. Punem aluatul de chec în forma tapetată cu unt și făină. Coacem checul în cuptorul preîncălzit, la 180 de grade, pentru 30-35 de minute sau până când trece testul scobitorii. Îl lăsăm să se răcească în formă circa 10 minute, apoi îl scoatem și îl așezăm pe un grătar. Lăsăm să se răcească complet. Pentru ornarea checului putem alege atât ciocolată albă, cât și neagră. Topim ciocolata albă la bain-marie, o punem într-o pungă pentru alimente căreia îi tăiem colțul și ornăm checul. După ce s-a întărit ciocolata, feliem checul și îl servim cu întreaga familie.

Sfat: Timpul de coacere pentru chec sau prăjituri poate varia în funcție de cuptor (pe gaz sau electric) și forma folosită. Înainte de a scoate checul pufos din cuptor sau orice altă prăjitură, trebuie să facem testul scobitorii. După expirarea timpului de coacere înfigem o scobitoare în centrul checului și, dacă aceasta iese curată, fără urme de aluat, putem scoate prăjitura din cuptor. Daca sunt urme de aluat pe scobitoare, înseamnă că trebuie să continuăm coacerea și repetăm testul scobitorii după încă 5 minute de lăsat la cuptor.

Citit 833 ori Ultima modificare Duminică, 07 Mai 2023 09:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.