Generalul Grigore Crăiniceanu, participant la Războiul de independență (1877-1878) și la Primul Război Mondial (1916-1918), s-a născut pe 20 iulie 1852, în localitatea Crainici, județul Mehedinți. A absolvit Colegiul "Sf. Sava" din București, după care a urmat cursurile Școlii Militare din Iași și pe cele ale Școlii de Ofițeri de Geniu din București, pe care a absolvit-o în 1873. Și-a continuat pregătirea la Școala de Aplicație de Artilerie din Bruxelles. În vara anului 1877, a condus lucrările de fortificație de la Calafat, unde s-au construit forturi şi amplasamente pentru bateriile de artilerie. În anii Războiului de Reîntregire Națională (1916-1918) a contribuit la întărirea și modernizarea liniei fortificate Galați - Nămoloasa - Focșani. Este autor al unor lucrări de specialitate, între care: "Constituirea cetăţilor şi fortificarea ţărilor cu aplicaţiuni la fortificarea României" - lucrare distinsă cu Premiul Academiei Române, "Utilitatea cetăţilor", "Tratat de fortificaţiune". A fost ministru de război şi a fondat "Revista armatei " (1883). A fost membru titular al Academiei Române. A încetat din viață la București, pe 1 octombrie 1935.
Remember, colecție de articole