Roger Wolcott Sperry, neuropsihiatru american, s-a născut pe 20 august 1913, în localitatea Hardford. A urmat studii postuniversitare de psihologie, obținând diploma în 1937. Și-a dat doctoratul la Universitatea din Chicago, în 1941, urmând apoi studii postdoctorale la Universitatea Harvard. Din 1942, a început să lucreze în cadrul laboratoarelor Yekes, de la Universitatea Harvard. Înainte de experimentele efectuate de Sperry, majoritatea studiilor indicau faptul că zonele de pe creier erau nediferențiate și interșanjabile. În primele sale experimente, Sperry a arătat contrariul. Lucrarea i-a adus, în 1981, Premiul Nobel pentru Medicină. Împreună cu colegii lui, Sperry a descoperit că "fiecare emisferă este un sistem cu propriile sale percepții, emoții, cu propria gândire, rațiune și conștiință". Lucrarea a contribuit semnificativ la dezvoltarea neurologiei și a medicinii în general. În 1989, Sperry a primit a doua distincție majoră, Medalia Națională pentru Știință. S-a stins din viață pe 17 aprilie 1994, la Pasadena.
Remember. Roger Wolcott Sperry (1913-1994) Scris de Virgil Guruianu
Etichetat cu
Mai multe din această categorie: