Zoologul şi biogeograful Petre Mihai Bănărescu s-a născut pe 15 septembrie 1921, la Craiova. A urmat studiile universitare la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, în 1949 obținând doctoratul în științele naturale. A fost încadrat cercetător la Institutul de Cercetări Piscicole din București în 1953, devenind ulterior cercetător principal și, în 1990, cercetător științific principal 1 şi șef al laboratorului. Cercetările sale au fost prezentate în lucrări științifice, dintre care amintim: "Animale de apă dulce și răspândirea lor", "Evoluția viețuitoarelor", "Principiile și metodele zoologiei sistematice" (1973) - lucrare unică în literatura de profil din țara noastră. A fost colaborator la o serie de lucrări de sinteză, printre care "Monografia geografică a României", "Tratatul de geografie al României", "Biogeografia României" ș.a. În noiembrie 2000, a devenit membru titular al Academiei Române. A mai fost membru al Societății Americane de Ihtiologie și Herpetologie și al Societății Europene de Ihtiologie. S-a stins din viață la București, pe 10 iulie 2007.
Remember. Petre Mihai Bănărescu (1920-2007) Scris de Virgil Guruianu
Etichetat cu
Mai multe din această categorie: