Remember. Grigore Tocilescu (1850-1909)

Remember. Grigore Tocilescu (1850-1909)
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Istoricul și arheologul Grigore Tocilescu s-a născut pe 26 octombrie 1850, la Fefelei, Prahova. A urmat cursurile Liceului ''Sf. Sava'' din Bucureşti, apoi cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti. A făcut o specializare în limbi slave la Praga, apoi o specializare în epigrafie şi arheologie la Viena. 

Trimis pentru cercetări în Bulgaria, Rusia şi Franţa, a prezentat la revenirea în ţară documente privind istoria românilor, publicând totodată şi lucrarea ''Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor''. Începând din 1881, a fost profesor de istorie antică şi epigrafie la Universitatea din Bucureşti, precum şi director al Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti. A fost, de asemenea, secretar general al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1881-1885) şi inspector general al Învăţământului (1885-1890). A fondat şi condus "Revista pentru istorie, arheologie şi filologie". 

Domeniul care l-a preocupat în mod deosebit a fost cel al antichităţilor greco-romane. A publicat lucrarea "Dacia înainte de romani din punct de vedere geografic, istoric şi arheologic". A încetat din viață pe 18 septembrie 1909, la Bucureşti.

Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Citit 674 ori Ultima modificare Marți, 17 Septembrie 2024 12:47

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.