Actorul și comediantul american Bob Saget s-a născut pe 17 mai 1956, la Philadelphia, Pennsylvania, SUA. A jucat rolul Danny Tanner în sitcomurile ”Full House” și în ”Fuller House”, a fost vocea naratorului Ted Mosby în sitcomul ”How I Met Your Mother”. Din 1989 până în 1997, a fost gazda inițială a serialului ABC ”America's Funniest Home Videos”. A fost cunoscut și pentru stand-up comedy orientat spre adulți, iar albumul său ”That's What I'm Talkin' About” a fost nominalizat la Premiul Grammy pentru cel mai bun album de comedie. Spectacolul său de comedie, ”That Ain't Right”, a apărut pe DVD pe 28 august 2007. Din 2005 până în 2010, a avut un rol recurent în patru episoade din serialul de televiziune ”Entourage”, jucând o parodie despre el însuși, dar a apărut și în lungmetrajul din 2015 bazat pe serial. Saget a fost, de asemenea, gazda emisiunii de jocuri NBC ”1 vs. 100”, din 2006 până în 2008. În 1998, a regizat primul său lungmetraj, ”Dirty Work”, cu Norm Macdonald și Artie Lange în rolurile principale. A încetat din viață pe 9 ianuarie 2022, la Orlando, Florida.
Remember. Bob Saget (1956-2022) Scris de P.V.O.

Etichetat cu