Vinuri de Măcin pentru Casa Regală

Vinuri de Măcin pentru Casa Regală
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

 

* Reprezentantul firmei Alcovin a primit brevetul de furnizor oficial al Casei Regale chiar din mâinile Regelui Mihai * „Este cea mai importantă distincţie obţinută de firma noastră”, a declarat Serghei Cozma, unul din acţionarii Alcovin * Un brand exclusiv şi Crama Casei Regale, la Măcin

Începând din 27 octombrie 2011, Alcovin Măcin este, pentru trei ani, furnizor de vinuri al Casei Regale a României. O numeroasă delegaţie a producătorului din Dobrogea, condusă de asociaţii Seghei Cozma şi Ihar Lukomski, a fost prezentă la ceremonia de înmânare a brevetului, festivitate care a avut loc la Palatul Elisabeta. Din delegaţie a făcut parte şi Excelenţa Sa Serghei Molunov, ambasadorul Belarusului la Bucureşti, încântat că o firmă în care există şi capital din fosta republică sovietică primeşte o asemenea distincţie.

„Suntem onoraţi de decizia Casei Regale. Brevetul de furnizor oficial al Casei Regale reprezintă cea mai mare şi mai importantă distincţie obţinută de firma noastră, care ne onorează, dar ne şi obligă. Ne obligă să continuăm pe linia începută, ne obligă să facem de la an la an vinuri tot mai bune, vinuri competitive, atât pentru piaţa internă, cât şi externă”, a declarat Serghei Cozma, cel care a primit brevetul chiar din mâinile Majestăţii Sale, Regele Mihai al României.

Acţionarul Alcovin a adăugat că are în plan crearea unui nou brand, care să fie destinat exclusiv Casei Regale, însă a precizat că acest brand nu va fi disponibil decât de anul viitor, pentru că vinul se va realiza din strugurii recoltaţi din viile tinere, care nu au intrat încă pe rod.

Până atunci, însă, acţionarii Alcovin intenţionează să înfiinţeze, la Măcin, Crama Casei Regale, în care vor fi depozitate vinurile destinate Casei Regale a României. De altfel, printre cadourile făcute Majestăţii Sale s-a numărat şi o cheie simbolică a viitoarei crame, dar şi două sticle de vin destinate învechirii, Muscat Dry şi Merlot din gama „Curtea Regală”. „Majestatea Sa apreciază mai mult Aligote-ul nostru, însă acest soi nu se pretează foarte bine învechirii. Aşa că am preferat să punem o sticlă de Muscat”, a mai spus Serghei Cozma.

Citit 2193 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.