Aşa cum noi, românii, avem, în tradiţiile noastre, o sărbătoare specială dedicată dragostei, aşa şi alte ţări din întreaga lume celebrează iubirea cu propriile zile speciale.
Argentina. Pentru argentinieni, iubirea se celebrează o dată pe 14 februarie, apoi timp de o întreagă săptămână - numită Săptămâna Dulceţii - între 1 şi 7 iulie, moment festiv care se încheie cu Ziua Prieteniei. Cu prilejul acestei sărbători, se dau cadouri dulciuri şi ciocolată prietenilor, persoanelor iubite şi membrilor familiei.
Brazilia. Dragostea se sărbătoreşte de ”Dia dos Namorados”, pe 12 iunie (un fel de Dragobete al nostru). Atunci este ajunul zilei Sfântului Anton, recunoscut pentru faptul că binecuvânta cuplurile, urându-le căsnicii fericite şi prospere.
China. Chinezii au propria zi dedicată iubirii, Festivalul Qixi, sărbătorită în a șaptea zi a celei de-a șaptea luni lunare, de obicei în august. Tradiţia are la bază o poveste tragică de dragoste dintre doi iubiţi transformaţi în stele şi separaţi de Calea Lactee - Zhinu (steaua Vega) şi Niulang (steaua Altair).
Japonia. În Japonia, se celebrează două Zile ale Îndrăgostiţilor. Pe 14 februarie, fetele şi femeile oferă ciocolată bărbaţilor pe care îi admiră. Apoi, pe 14 martie, urmează Ziua Albă, momentul când este rândul bărbaţilor şi băieţilor să „întoarcă” gestul.
Taiwan. Taiwanezii celebrează iubirea şi pe 7 iulie, când bărbaţii le dăruiesc femeilor flori, numărul şi culoarea acestora transmiţând mesaje. De exemplu, un singur trandafir înseamnă ”iubire”, iar 108 trandafiri reprezintă o cerere în căsătorie.
Catalonia. Din secolul 15, catalanii celebrează, pe 23 aprilie, ziua Sfântului Jordi (Gheorghe), care şi-a salvat prinţesa din ghearele dragonului. Sfântul Gheorghe a tăiat capul dragonului, iar din sângele acestuia a răsărit un trandafir.
Wales. Ziua Dragostei este sărbătorită în Ţara Galilor pe 25 ianuarie - ziua Sfintei Dwynwen. Îndrăgostiţii își oferă cadou, unul altuia, linguri de lemn sculptate de mână.
(Articol realizat dn surse online)