Fiica cea mare a soților Obama renunță la nume pentru carieră

Fiica cea mare a soților Obama renunță la nume pentru carieră
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Malia, fiica cea mare a lui Barack şi Michelle Obama, a decis să renunţe în viaţa profesională celebrul său nume de familie. Pornind acum într-o carieră în industria cinematografică, ea a ales să se numească Malia Ann, folosindu-şi al doilea prenume ca nume de familie, informează News.ro.

O decizie la care mama sa, fosta primă doamnă americană, a reacţionat pentru prima dată în această săptămână în podcastul american Sibling Revelry. „Malia, care s-a lansat în cinema, a renunţat la numele de familie”, a spus ea, preluată de ABC News. „I-am spus: «Oamenii vor şti în continuare că eşti tu, Malia». Dar am respectat faptul că ea încearcă să îşi traseze propriul drum”.

Cuplul Obama are două fiice: Malia, 26 de ani, şi Sasha, 23 de ani. „Este foarte important pentru fiicele noastre să simtă că au meritat ceea ce primesc. Ele nu vor ca oamenii să presupună că nu muncesc din greu, că lucrurile le vin natural. Sunt foarte sensibile la asta. Vor să fie emancipate”, a mai spus Michelle Obama.

Potrivit sursei citate, Malia Obama a absolvit Harvard în 2021. De atunci, ea a folosit numele Malia Ann în toate proiectele sale. În primul rând, serialul Prime Video „Swarm”, creat de actorul şi rapperul Donald Glover, în care ea a fost protagonistă. După cum a relatat MSNBC, tânăra a regizat şi o reclamă pentru Nike în care apare baschetbalista A'ja Wilson.

Barack Obama a menţionat această decizie a tinerei încă din octombrie, în cadrul „The Pivot Podcast”: „Primul ei film a fost la Sundance şi la toate aceste festivaluri prestigioase nu a folosit numele Obama în generic”. „I-am spus: «Ştii că oamenii vor şti cine eşti»„. Ea a răspuns: «Ştii ce? Vreau ca ei să vadă (filmul) pentru prima dată fără să poată face vreo asociere». Deci cred că fetele noastre încearcă din răsputeri să nu profite de numele lor”.

Citit 185 ori Ultima modificare Marți, 10 Iunie 2025 12:25

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro