CARIERE. Mihai Brediceanu, muzician de renume internaţional

CARIERE. Mihai Brediceanu, muzician de renume internaţional
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Mihai Brediceanu, compozitor, dirijor și muzicolog, s-a născut pe 14 iunie 1920, la Braşov, într-o familie de intelectuali. A fost o personalitate de mare importanţă a lumii muzicale româneşti din secolul al XX-lea., Mihai Brediceanu a avut o amplă activitate de interpret, compozitor şi matematician. A studiat pian la Conservatorul din Brașov și teorie muzicală, dirijorat și compoziție la Academia de Muzică din București, la clasele lui Mihail Jora, Marțian Negrea, Florica Musicescu, Silvia Șerbescu și Ionel Perlea. În afară de asta a mai absolvit cursuri de Drept și Matematică în București. Din 1959 până în 1966, a fost director general al Operei Române din Bucureşti, iar între 1982- 1990 a fost director general al Filarmonicii „George Enescu" din Bucureşti. Din 1991, a fost numit din nou director general al Operei Române. Pe lângă nenumărate piese muzicale pentru teatru, Mihai Brediceanu a mai compus o simfonie, patru dansuri simfonice, o suită pentru orchestra de cameră, piese pentru cor, muzică de cameră şi cântece. A fost preşedinte al Festivalului „George Enescu“ – ediţia 1995, preşedinte al Uniunii interpreţilor şi membru al Uniunii compozitorilor. De asemenea, Brediceanu este cel datorită căruia s-a înregistrat pentru prima dată, integral, pe discuri Electrecord, „Oedip” de George Enescu, a cărui creaţie muzicală a promovat-o în întreaga lume. De asemenea, el este şi inventatorul polimetronomului pe care îl definea ca „procedeu şi dispozitiv programat pentru spectacole muzicale şi coregrafice complexe, folosind simultan mai multe tempouri”. Invenţia a fost brevetată în SUA, în 1970. A încetat din viaţă pe 4 martie 2005.

Citit 490 ori Ultima modificare Vineri, 13 Iunie 2025 17:35

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.