Noul Superman pornește în urmărirea rivalilor de la Marvel

Noul Superman pornește în urmărirea rivalilor de la Marvel
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

James Gunn, scenaristul și regizorul seriei „Guardians of the Galaxy”, a explorat mai multe abordări cu privire la modul în care să-l readucă pe Superman pe marile ecrane, conform unui interviu publicat de Reuters și preluat de Agerpres.

Regizorul afirmă că a fost conștient de numeroasele modalități în care eroul cu capă a fost abordat încă de la apariția acestui personaj, în 1938, la început în reviste de benzi desenate și apoi în seriale radio, de televiziune și filme. Provocarea, spune el, a fost să aducă ceva nou, care să atragă noua generație de cinefili și să revigoreze studiourile DC ale Warner Bros Discovery. Filmul, intitulat simplu „Superman”, este lansat pe piața internațională în această săptămână.

În scena de la începutul filmului, Superman, interpretat pentru prima oară de David Corenswet, apare însângerat după o luptă - o scenă în care nu suntem obișnuiți să-l vedem pe cel supranumit „omul de oțel”.

Astfel, personajul Superman al lui James Gunn este înconjurat de elemente care l-au atras pe regizor încă din copilărie, din benzile desenate cu celebrul supererou. Conform acestuia, Superman trăiește într-o lume în care „are prieteni alți supereroi și în care există monștri gigantici, câini zburători, roboți și fel de fel de lucruri magice”. În noul film poate fi văzut și partenerul patruped al lui Superman, un câine cu superputeri numit Krypto, personaj ce a apărut pentru prima oară în benzile desenate în anul 1955. Noua versiune a lui Krypto este bazată pe câinele regizorului James Gunn.

Compania Warner Bros dorește ca producția „Superman” să reprezinte începutul unei noi ere la DC Studios, după eșecul de a ține pasul cu succesul înregistrat de rivalii de la Marvel, deţinut de Disney. Strategia de revitalizare cuprinde, pe lângă „Superman”, lansarea unui film cu Supergirl în iunie 2026, realizarea unui film bazat pe „Swamp Thing” și a unor serii pentru HBO Max. Wonder Woman și Batman ar urma, de asemenea, să revină în curând pe marile ecrane.

„Vreau să fie foarte clar că fiecare proiect va avea propria sa aromă unică”, a subliniat el. „Lucrăm la „Clayface” și acea producție nu oferă același sentiment cu aceasta. Este un film horror. Facem și „Lanterns,” pentru HBO, care are atmosfera unui show HBO, mai realist, foarte brutal. Avem și „Peacemaker”, care este un serial pentru publicul adult ce conține multă emoție, dar și multă comedie”, a mai spus regizorul.

Citit 259 ori Ultima modificare Marți, 08 Iulie 2025 23:36

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro