Cariere. Thomas Kuhn, filosof al științei

Cariere. Thomas Kuhn, filosof al științei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Filosoful american Thomas Kuhn s-a născut pe 18 iulie 1922, la Cincinnati. A absolvit cursurile Universității Harvard, unde a studiat Fizica. A fost profesor de Istoria științei la Universitatea Berkeley din California, Universitatea Princeton și la Institutul Tehnologic (al statului) Massachusetts (MIT).

A fost unul dintre cei mai influenți filosofi ai științei, cartea sa „Structura revoluțiilor științifice” (The Structure of Scientific Revolutions), apărută în 1962, devenind un studiu de referință asupra evoluției științei.

Teoria sa, bazată pe observațiile și cercetările de când era încă student la Fizică, a bulversat lumea academică prin viziunea inedită. Ideile sale principale sunt cuprinse în cartea sus-amintită, unde a dezvoltat teoria conform căreia dezvoltarea științei, creșterea cunoașterii umane nu este un proces linear, cumulativ, așa cum susținea Karl Popper, ci se petrece în salturi, perioadele de cercetare lineare (știința normală) alternând cu perioade de criză și revoluții științifice.

Kuhn a introdus și susținut în lumea academică modelul paradigmatic de dezvoltare științifică. Conform teoriei, o paradigmă reprezintă un set de reguli, norme și metode de cercetare folosite de către o comunitate științifică în procesul de cercetare. Kuhn afirma că folosind aceste paradigme, cercetătorii contribuie la dezvoltarea științei normale, adică o perioadă de creștere cumulativă a științei.

Un alt termen-cheie în teoria lui Thomas Kuhn este ceea ce el a numit ”incomensurabilitatea teoriilor”. Conform acestei sintagme, știința se dezvoltă independent de comunitățile științifice, fiecare comunitate științifică își dezvoltă o paradigmă proprie de cercetare, total diferită de celelalte paradigme dezvoltate de alte comunități științifice. Nu se poate face comparație între paradigme, între modelele de cercetare, nu se poate spune că o paradigmă este mai bună ca alta, deoarece paradigmele se dezvoltă ținând seama de caracteristicile comunității științifice căreia îi aparține. Astfel, modelul paradigmatic de cercetare dezvoltat de către o comunitate științifică nu poate fi adoptat sau tradus de către altă comunitate științifică, din cauza condiționărilor impuse de limbă. Unii termeni și unele metode de cercetare cuprind elemente care nu pot fi traduse de către comunitatea care dorește să adopte noua paradigmă.

A încetat din viață pe 17 iunie 1996, la Cambridge, Massachusetts.

Citit 213 ori Ultima modificare Joi, 17 Iulie 2025 15:07

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro