James Horner, compozitor american, orchestrator și dirijor de muzică de film, s-a născut pe 14 august 1953, la Los Angeles, într-o familie de imigranţi austrieci.
A început studiul pianului la cinci ani. A urmat la Londra cursurile de la Royal College of Music, apoi a studiat la Liceul din Sedona, Arizona. Primul ciclu universitar l-a absolvit la Universitatea California de Sud, obţinând apoi și masteratul. Şi-a început doctoratul la Universitatea din California - Los Angeles, cu renumitul compozitor de muzică de film Paul Chihara. A compus pentru Institutul American de Film în anii 1970. A predat teoria muzicală o perioadă la UCLA, apoi s-a retras pentru a compune muzică originală pentru film.
Printre primele coloane sonore scrise de Horner s-a aflat ”The Lady in Red” (”Femeia în roşu”, 1979). A captat atenţia celor de la Holywood cu muzica la filmul ”Star Trek II: Mânia lui Khan”. Au urmat muzica pentru peliculele ”48 Hrs.”, ”Krull”, ”Cocoon”, ”Willow”, ”Glory” şi ”Jumanji”. Pentru Aliens a venit prima nominalizare la Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră (1987)
Muzica sa la filmul lui James Cameron, ”Titanic” - ”My Heart Will Go On”- a fost cel mai mare succes comercial şi de critică (1997) al lui James Horner. Ea a fost vândută în peste 27.000.000 de exemplare. Versurile aparţin lui Will Jennings, iar interpretarea, lui Céline Dion. Melodia a fost transmisă la radio de peste cinci sute de miliarde de ori, fiind una dintre cele mai ascultate de pe glob.
James Horner şi Will Jennings au câştigat pentru această melodie trei Premii Grammy şi două Globuri de Aur.
După ”Titanic”, a continuat să compună muzica pentru filme, ca: ”The Mask of Zorro” (Masca lui Zorro), ”Braveheart” (Inină neînfricată), ”Bicentennial Man”(Omul bicentenar), ”The Perfect Storm” (Furtuna perfectă), ”A Beatiful Mind”, (O minte sclipitoare), ”Enemy at the Gates”, (Inamicul e aproape), ”House of Sand and Fog”, (Casa de nisip şi ceaţă) şi ”Legend of Zorro”.
Pentru ”O minte sclipitoare” şi ”Casa de nisip şi ceaţă” a primit noi nominalizări la Premiile Oscar. În 2009, a colaborat din nou cu James Cameron pentru filmul ”Avatar”, care a devenit filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile, surclasând ”Titanicul”. Muzica sa pentru Avatar i-a adus numeroase nominalizări, inclusiv a zecea sa nominalizare la Premiile Oscar, plus noi nominalizări la Globurile de Aur, Premiile BAFTA şi Premiile Grammy.
A încetat din viață pe 22 iunie 2015, la Padres National Forest din California, SUA.
(diferite surse)