Emil Constantinescu, geolog, om politic, profesor universitar, rector al Universităţii din Bucureşti și preşedinte al României, s-a născut pe 19 noiembrie 1939, la Tighina, Basarabia.
A urmat Liceul „Nicolae Bălcescu” din Piteşti, apoi Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. A activat ca judecător stagiar la Tribunalul Regional Piteşti, dar a renunţat la magistratură şi s-a înscris la Facultatea de Geologie - Geografie, obținând doctoratul în Geologie.
După absolvirea studiilor a îmbrăţişat cariera academică parcurgând toate treptele universitare până la profesor universitar la Catedra de Mineralogie a Facultăţii de Geologie şi Geofizică.
În 1990 a fost ales prorector al Universităţii din Bucureşti, iar din 1992 până la preluarea mandatului de preşedinte a fost rector.
Este autor a 12 cărţi de specialitate şi a peste 60 de studii publicate în reviste ştiinţifice de prestigiu din ţară şi din străinătate.
A fost distins cu Premiul Academiei Române pentru contribuţii ştiinţifice în domeniul geologiei, Premiul „Omul de Stat European al Anului” (1998), conferit de Institutul de Studii Est-Vest din New York, ş.a. A primit titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din lume şi este membru de onoare a numeroase institute şi societăţi de geologie, mineralogie de peste hotare, membru al prestigioasei Academii de Ştiinţe din New York.
După revoluţia din Decembrie 1989, s-a angajat, alături de alți colegi, în efortul de constituire a unei societăţi civile în România. Este una din personalităţile universitare a cărui figură s-a situat în prim-planul manifestărilor de protest din Piaţa Universităţii (aprilie - iunie 1990).
Ca reacţie la evenimentele din iunie 1990, a fondat Solidaritatea Universitară, iar la 15 decembrie 1990 s-a numărat printre membrii fondatori ai Alianţei Civice, cea mai importantă organizaţie non-guvernamentală şi expresie a noii societăţii civile conturate după 1989, care a jucat un rol important în democratizarea societăţii româneşti.
Pe 17 noiembrie 1996, a devenit preşedintele României, obţinând 54,41% din totalul voturilor.
Pe plan intern, mandatul său a fost unul controversat din cauza instabilităţii politice şi guvernamentale, numeroaselor scandaluri de corupţie şi a deteriorării nivelului de trai al populaţiei, ca urmare a programului economic ce a vizat accelerarea privatizării, restructurării şi reducerii pierderilor din economie.
Pe plan extern, odată cu administraţia Constantinescu, România s-a angajat definitiv pe drumul democraţiei şi a integrării euro-atlantice.
