Wuhan, „focarul” roboților umanoizi. China și pariul pe tehnologia de vârf

Wuhan, „focarul” roboților umanoizi. China și pariul pe tehnologia de vârf
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La sfârșitul lunii februarie, cancelarul german Friedrich Merz, aflat într-o vizită de două zile în China, a asistat la o demonstrație de box și kung fu susținută de roboți umanoizi, dezvoltați de compania chineză Unitree Robotics. A fost doar un exemplu al investițiilor tot mai mari ale Chinei în domeniul roboticii și inteligenței artificiale.

Cancelarul german a fost spectator la un meci de box între roboți de 1,3 metri înălțime. Imaginile surprinse de jurnaliști l-au arătat privind amuzat și cu interes spectacolele de box și arte marțiale ale roboților.

Însă felul în care China accelerează în cursa pentru supremația în robotică umanoidă trece cu mult de granițele amuzamentului. Experții estimează că piața roboților umanoizi ar putea ajunge la zeci sau chiar sute de miliarde de dolari în următorul deceniu, dacă producția în masă devine viabilă. Prețul țintă per unitate ar fi între 20.000 și 30.000 de dolari, iar capacitatea de producție este estimată la peste 100.000 de unități pe an.

Acum șase ani, „Wuhan” dădea lumii întregi COVID-ul. În următorii ani, ne va da roboți.

Într-un laborator din Wuhan, cercetătorii antrenează roboți umanoizi ca într-o sală de clasă, învățându-i să îndeplinească sarcini obișnuite precum pregătirea cafelei sau organizarea obiectelor. Procesul implică tehnologie de realitate virtuală și mii de repetiții pentru a crea seturi de date care să permită roboților să învețe și să reproducă mișcările umane, scrie Euronews. Centrul de cercetare este situat în zona tehnologică East Lake din Wuhan, cunoscută și sub numele de „Optics Valley of China”.

În timp ce Silicon Valley atrage toate privirile cu Tesla Optimus sau Figure AI, China construiește silențios (și rapid) un ecosistem capabil să domine piața globală de robotică. Nu mai este vorba doar despre jucării sau prototipuri de expoziție; este o strategie națională de stat.

Guvernul chinez vede acești roboți ca pe o „tehnologie disruptivă” similară cu smartphone-urile sau vehiculele electrice, capabilă să revoluționeze economia. Roboții nu doar merg, ci înțeleg comenzi vocale complexe, pot sorta obiecte prin recunoaștere vizuală și învață sarcini noi prin imitație. Sunt testați pe liniile de asamblare auto pentru a prelua sarcini repetitive. Din cauza îmbătrânirii populației, sunt antrenați pentru asistența vârstnicilor și logistică urbană.

Dacă deceniul trecut a aparținut digitalizării, acesta pare să aparțină „roboticii întrupate”. China nu vrea doar să participe la această revoluție, ci vrea să dețină fabrica în care se construiește viitorul.

Citit 206 ori Ultima modificare Vineri, 13 Martie 2026 17:09

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro