Fizicianul american de origine evreiască Emil Wolf s-a născut pe 30 iulie 1922, la Praga.
În urma invadării Cehoslovaciei de către Germania nazistă, a părăsit țara și s-a instalat pentru intervale scurte de timp în Italia și Franța. În acest timp, a lucrat pentru guvernul ceh aflat în exil.
În 1940, aflat în Marea Britanie, și-a luat licența în matematică și fizică. A obținut titlul de doctor în Matematică la Universitatea din Bristol, în 1948. Între 1951 şi 1954 a lucrat la Universitatea din Edinburgh. În 1959, a plecat în SUA şi a fost profesor de optică la Universitatea din Rochester.
Lucrarea sa de referință, scrisă împreună cu Max Born, a fost "Principles of Optics", în 1959, care a mai cunoscut încă şase ediții. A desfășurat cercetări importante în domeniul opticii, descoperind o serie de efecte care îi poartă numele. Rezultatele activității sale științifice se regăsesc în lucrări de referință, printre care: ”Optical Coherence and Quantum Optics”, ”Focusing on Partially Coherent Light”, ”Coherence Theory in Historical Perspective”, ”A New Technique for Remote Sensing” etc.
A încetat din viață pe 2 iunie 2018, la Rochester, SUA.
(diferite surse)

