Maria Crăciun la Napoli / Cântecul „Sanie cu zurgălăi” i-a fermecat pe italieni

Maria Crăciun la Napoli / Cântecul „Sanie cu zurgălăi” i-a fermecat pe italieni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Emisiunea „Ti lascio una canzone” i-a adus gălăţencei Maria Crăciun nu numai o experienţă frumoasă, ci şi prieteni. Trei noi prietenii sunt membrii fostei formaţii de muzică uşoară „Cumpare Sunatura” din Napoli, o trupă care a fost în vogă în anii 1970.  Cele trei voci ale acestei formaţii se numesc Franco Capuano, Antonio Varriale şi Enzo Voccia. „După concertul de sărbători, am fost invitaţii familiei Agatha şi Franco Capuano, ocazie cu care, Maria i-a cunoscut şi pe ceilalţi doi membri ai fostei formaţii”, ne-a spus Cătălina Crăciun, mama Mariei.

Şi cum unul dintre cei trei cântăreţi napoletani are acum un studiou de înregistrări („East Road”), Maria a fost invitată să cânte, ocazie cu care s-a trezit cu un CD, pe care are înregistrate patru piese: „My heart will go on”, „Parla piu Piano”, „Taski pieni di saski”, şi „Sanie  cu zurgălăi”.  „Însă cel mai mult le-a plăcut napolitanilor vechiul nostru cântec popular ˝Sanie  cu zurgălăi˝. Ba chiar muzicienii napolitani au şi dansat pe ritmurile cântecului nostru”, a adăugat Cătălina Crăciun.

Pe lângă cântec, Maria şi sora ei Cristina s-au recreat pe malul golfului  Sorrento, au văzut istoricul Vezuviu, vulcanul care a erupt în anul 79, dar şi alte frumuseţi pe care le poartă vechiul oraş italian Napoli.

Citit 3947 ori Ultima modificare Vineri, 20 Ianuarie 2012 18:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.