Mă duc să pregătesc salcia şi fântâna

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

 

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii cu Nimeni"

(recurs)

eşti cea mai frumoasă din cartier,

florile îşi rup gâtul după tine…

(parol, gata, invidiez florile,

vreau să le ofilesc mult şi bine!)

 

să le ofilesc pe toate, definitiv,

nici una să nu mai rămână…

şi aşa, veştede, în fântâna aceea

să le zvârl…ştii tu care fântână!

 

ştii, fiindcă am stat împreună

sub salcia ei întinerită

de ochii tăi…s-aude că e moartă

şi că fântâna-i tare părăsită!…

 

mă răzgândesc…rămâi în cartier

cu florile alăturea şi vii…

mă duc să pregătesc fântâna

şi salcia…şi poate va să vii!…
Citit 3815 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.