Filmul "Sunt o babă comunistă", din 23 august în cinematografele din toată ţara

Filmul "Sunt o babă comunistă", din 23 august în cinematografele din toată ţara
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reputatul regizor Stere Gulea revine pe marile ecrane din 23 august o dată cu lansarea în cinematografe a comediei "Sunt o babă comunistă", care îi va aduce în rolurile principale pe Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea şi Ana Ularu.

La aproape un sfert de secol de la capodopera cinematografică "Moromeţii", regizorul Stere Gulea reia colaborarea cu directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile şi cu actriţa Luminiţa Gheorghiu, cea care interpretează rolul principal din comedia "Sunt o babă comunistă".

Povestea filmului "Sunt o babă comunistă" este o adaptare după bestseller-ul omonim scris de Dan Lungu. Cartea a înregistrat un real succes atât în ţară, cât şi în străinătate, fiind tradusă în 10 limbi de circulaţie internaţională. Mai mult decât atât, în 2008, Dan Lungu a fost dublu nominalizat la prestigioasele premii "Jean Monnet" din Franta, devenind astfel primul român care a intrat pe lista scurtă a acestei competiţii.

Scenariul semnat de Lucian Dan Teodorovici şi Stere Gulea reproduce atmosfera din carte şi păstrează nota umoristică a romanului, dar, în acelaşi timp, îi conferă filmului unicitate şi originalitate.

Regizorul Stere Gulea declară că "deşi aparent s-ar putea spune că nu s-a păstrat foarte mult din carte, la o analiză mai atentă, se poate constata că filmul redă cu fidelitate o mare parte a acţiunii din roman".

Viaţa liniştită de provincie a soţilor Emilia şi Ţucu este dată peste cap atunci când fiica lor se întoarce din Statele Unite, împreună cu logodnicul ei american. Ce ar fi trebuit să fie o întâlnire fericită se transformă repede într-o situaţie complicată şi în acelaşi timp amuzantă. Părinţii fetei află că tânărul cuplu trece prin probleme financiare grave, aşa că sunt dispuşi la orice sacrificiu pentru ca viitoarea familie a fiicei lor să nu ducă lipsă de nimic.

Citit 849 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Iulie 2013 12:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.