Primul concert pe 2014 / Gălăţenii au cântat alături de trupa Smokie (VIDEO)

Primul concert pe 2014 / Gălăţenii au cântat alături de trupa Smokie (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Hello Romania! Mulţumesc! Suntem bucuroşi să fim aici în Galaţi, în Galaţi, în Galaţi! O să cântăm câteva piese. Avem o singură regulă foarte simplă pe trebuie să o cunoaşteţi: dacă ştiţi cântecele, dacă ştiţi cuvintele, dacă ştiţi versurile, dacă ştiţi melodia, trebuie să ne ajutaţi să cântăm!”, acesta a fost mesajul călduros cu care legendara trupă Smokie i-a salutat pe gălăţenii care au rămas, după miezul nopţii, pe platoul din faţa mall-ului Shopping City, pentru a se bucura de concertul lor. Aşteptarea, destul de lungă, necesară pentru pregătirea scenei şi a instrumentelor, a meritat, chit că era frig, umezeală pătrunzătoare, iar sticlele de şampanie se cam goliseră şi „muniţia” de petarde şi artificii se epuizase. Gălăţenii au cântat, au dansat şi au petrecut de minune la primul concert internaţional al anului 2014.

La conferinţa de presă pe care legendarii Smokie au susţinut-o cu câteva ore înainte de spectacol au mărturisit că nu ştiu nimic despre Galaţi, dar că au învăţat câteva cuvinte în limba română „Noroc” şi „Mulţumesc!”.

Terry Uttley decanul de vârstă al formaţiei, a primit din partea primarului Marius Stan o Diplomă de excelenţă. Membrii trupei s-au ridicat în picioare, în semn de respect, când edilul urbei le-a oferit Cheia Oraşului. Marius Stan a mărturisit că muzica trupei Smokie i-a încântat tinereţea şi anii de studenţie. „Muzica lor am avut-o ani şi ani de zile permanent în torpedoul maşinii, este o muzică pe care am ascultat-o cu mare, mare drag. Cred că este un eveniment istoric care, după Revoluţie cel puţin, reprezintă cel mai important eveniment artistic care se petrece în Galaţi”, a mărturisit primarul. Mult mai emoţionată şi mai încântată decât Marius Stan a fost fiica lui, Carla Maria, care a primit în dar din partea lui Terry o pană de chitară, personalizată.

Citit 2144 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Ianuarie 2014 19:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.