Unde şi cum TE POŢI DISTRA în weekend

Unde şi cum TE POŢI DISTRA în weekend
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Club Planet, petrecere cu muzică bună

Timpul pentru distracţie a revenit în forţă în Club Planet din Galaţi. Pe site-urile de socializare organizatorii promit o petrecere de zile mari, „Tonic 2 Sounds”, cu muzică de calitate şi atmosferă incendiară. Toţi cei prezenţi sunt rugaţi să vină încărcaţi cu mult chef de dans, începând cu ora 22,00.

În Club Parol, concert cu trupa Over

Vineri seară, în Club Parol, din Mall Shopping City Galaţi, începe super recitalul trupei gălăţene Over. Membrii grupului vor interpreta o mulţime de coveruri, care acoperă segmental “dance-pop-rock-blues”. Aşa că, prietenii trupei, dar şi gălăţenii care vor să petreacă o seară de calitate, sunt aşteptaţi în Club Parol, începând cu ora 20,30.

În Cheers Pub, clasicul jam de sâmbătă

„Atotputernicul, atotcuprinzătorul şi atotîndulcitorul jam de sâmbătă se anunţă încă de pe acum cu invitaţi de greutate mare. Numai cu cântece amestecate din mai toate culorile se fierbe jam-ul pe strada Basarabiei, nr.13. De la ora 21,00” – este invitaţia lui Florin Chiriac pentru toţi gălăţenii care vor să petreacă o seară liniştită, sâmbătă, în Cheers Pub.

La Union Jack, party cu Dj Johnny

Ca la fiecare început de weekend, distracţia începe în Union Jack încă de vineri. Timp de două zile, cunoscutul DJ Johnny DAMix, resident Club Fratelli din Constanţa, care s-a identificat în ţară printr-un stil propriu de a mixa, va încinge atmosfera la maxim. Petrecerea se anunţă şi ea fierbinte, pentru că organizatorii avertizează că doar majorii pot participa la show-ul de vineri, 14 noiembrie, care începe la ora 23,00. Dress code: sexy&cool. La intrare vor plăti doar băieţii 20 de lei.

Sâmbătă, 15 noiembrie, se dă startul petrecerii “Energise Saturday”. La platane va fi prezent tot DJ Johnny, care va avea grijă ca fiecare petrecăreţ să se dezlănţuie pe ringul de dans. Biletul de intrare costă tot 20 de lei doar pentru băieţi, fetele având intrare gratuită.

În Paris Cafe, concurs de pictură de toamnă

După expoziţia de pictură din primăvară, „Rêve de printemps”, Paris Cafe propune gălăţenilor una nouă, cu tematică de toamnă: "Symphonie d'automne". Artiştii - consacraţi sau nu, debutanţi ori veterani - sunt invitaţi să se înscrie cu tablouri pentru expoziţia care va fi cu vânzare şi va fi inaugurată pe 15 noiembrie. Lucrările vor fi expuse în cafenea, până pe 5 decembrie. O persoană se poate înscrie cu una sau două lucrări, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

În Club Infinity, petrecere studenţească şi samba

Vineri, 14 noiembrie, Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi vor organiza petrecerea din cadrul Congresului Naţional cu Participare Internaţională pentru studenţi şi tineri medici rezidenţi GALMED. DJ Foicash Florin şi MC Săbiuţă vor oferi celor prezenţi o atmosferă incendiară. Intrarea este liberă pentru toţi mediciniştii de la toate specializările şi se va face pe baza carnetului de student sau a ecusonului pentru participanţii la Congresul GALMED.

Sâmbătă, 15 noiembrie, toţi iubitorii de samba sunt aşteptaţi să încingă ringul de dans, cu ocazia Zilei Naţionale a Braziliei. Intrarea este liberă.

În Club Divino, prezentare de modă

În seara de sâmbătă, 15 noiembrie, în Club Divino, stilul şi eleganţa unei prezentări exclusiviste vor fi îmbinate cu cea mai frumoasă atmosferă în cadrul „Fashion Night”. Designerul Silvia Steriopol îşi va prezenta creaţiile din cadrul colecţiei sale „Victorian Circus Collection”, pe ritmurile lui DJ Lerim şi în atmosfera creată de MC Ony Gee. Fetele vor avea intrarea liberă, iar băieţii plătesc 20 de lei.

În Summer Time Pub, atmosferă ca-n Discoteca Tineretului

Toţi gălăţenii care au fost măcar o singură dată în Discoteca Tineretului din Constineşti şi duc dorul atmosferei de acolo, sunt invitaţi vineri, 14 noiembrie, în Summer Time Pub, la o mega petrecere cu DJ Marioos, resident Nuit Blanche 1995-1998 şi DJ Ciprian Albu. Sâmbătă, 15 noiembrie, petrecăreţii vor avea parte de muzică bună cu DJ Seva şi MC Isabela şi vor putea admira animatoarele sexy. Intrarea este liberă.

În Teatris, spectacol de teatru pentru gălăţeni

Joia viitoare, 20 noiembrie, în restaurantul Teatris din Galaţi, va avea loc premiera piesei de teatru „Portret la minut”. Cunoscuţii actori Eugenia Şerban, Dragoş Moştenescu, Emil Mitrache (Americanu'), Ovidiu Ianu, dar şi Laura Cosoi, vor urca pe scenă şi îi vor face să râdă pe cei prezenţi. Comedia bulevardieră de Dragoş Moştenescu este o piesă despre situaţia unui cuplu tânăr care trece prin problemele crizei financiare, dar care are mult mai multă bătaie de cap cu problemele conjugale pe care soţia, fără voia ei, le-a generat. Cei doi tineri se mută cu chirie într-o garsonieră unde Marcela (soţia) este asaltată de „drăgălăşeniile” proprietarului şi de cele ale unui vecin tupeist. Andrei (soţul) nu mai ştie la care dintre cei doi să facă faţă, asta până când intră în scenă sora Marcelei, Felicia, care rezolvă rapid situaţia. Spectacolul începe la ora 19,00, iar biletul costă 50 de lei.

Citeşte şi: Trei zile de jazz şi blues la Teatrul Muzical

Citit 819 ori Ultima modificare Joi, 13 Noiembrie 2014 20:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.