Tinerii pot învăţa Electro Dance. Vezi UNDE şi CÂND

Tinerii pot învăţa Electro Dance. Vezi UNDE şi CÂND
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Stilurile de dans în care artiştii evoluează în spaţii publice au început să prezinte un interes din ce în ce mai mare. Tinerii sunt atraşi de ritmurile muzicii moderne şi de cultura dansurilor hip hop. Genurile de dans care se încadrează în categoria „Street Dance” sunt, de ce mai multe ori, improvizaţii ce au un caracter social şi încurajează interacţiunea cu publicul.

Unul dintre cele mai populare dansuri din aceastăm categorie este „Electro Dance”. Acesta este considerat atât un bun exerciţiu fizic, cât şi o formă de competiţie practicată în studiourile de dans, dar şi în alte spaţii.

Pentru a-i susţine pe tinerii pasionaţi de cultura hip hop, la Galaţi va fi organizat, sâmbătă, 22 august, la ora 16,00, un workshop gratuit de Electro Dance. Antrenorii sunt tineri, energici şi fac parte din echipa „Keep the Vibe Alive”. Gălăţenii interesaţi de dansul electro îşi vor începe incursiunea în lumea hip hopului cu cele mai importante detalii din bazele stilului Electro Dance, prezentate de antrenorii Iulian Iacon şi Marina Mărginean.

„Workshopul este organizat pentru cei care nu au mai făcut niciodată Electro Dance, dar sunt dornici să înveţe. Îi aşteptăm inclusiv pe cei care au mai practicat dansul în sine, dar vor să evolueze”, menţionează organizatorii.

Timp de două ore, dansatorii vor învăţa două tipuri de coregrafii, iar cei interesaţi să avanseze pe ritmurile muzicii electro vor primi toată susţinerea antrenorilor. Evenimentul se va desfăşura la cel mai prietenos loc pentru tinerii care vor să descopere noi pasiuni, respectiv, Casa de Cultură a Studenţilor.

Stilurile de dans din categoria „Street Dance” sunt cele mai practicate în ziua de astăzi, pentru că tinerii consideră că acestea le oferă o mai mare libertate de exprimare, prin limbajul trupului.

Citit 935 ori Ultima modificare Vineri, 21 August 2015 18:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.