Cum şi unde ne distrăm în acest weekend în Galaţi

Cum şi unde ne distrăm în acest weekend în Galaţi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Daily Pub - Hippie and Friends

Muzica de toamnă şi atmosfera de weekend urcă pe scena de la Daily Pub. Astăzi şi mâine, gălăţenii sunt invitaţi la petreceri de club, iar duminică, Hippie and Friends vor cânta pe ritmuri de toamnă. Gălăţenii sunt aşteptaţi la orice oră, intrarea fiind gratuită.

SummerTime Pub - Concert marca Vocea României

Semifinalele „Vocea României” se mută astăzi, 11 septembrie, în SummerTime Pub. Claudiu Rusu (voce), Marius Mihai (chitară bass), Georgiana Diaconescu (clape), Răzvan Gheorghidiu (tobe) şi Cristian Galiti (chitară) vor susţine un concert de zile mari, începând cu ora 20,00. Preţul unui bilet este de 15 lei. De la ora 23,30 va fi after-party pe cea mai bună muzică alături de DJ Gafrim. Intrarea este liberă.

Sâmbătă, 12 septembrie, începând cu ora 23,30, se dă o petrecere pentru elevi în cinstea primei zile de şcoală. Pentru că la SummerTime Pub va suna clopoţelul, pentru toţi petrecăreţii trebuie să aibă la ei uniformele şcolare. Atmosfera va fi întreţinută de Dj Gabi Ifrim.

Union Jack - Muzică live

Cele mai îndrăgite piese interpretate în stilul Candy Bar răsună în fiecare vineri, de la ora 20,00, la Union Jack. Organizatorii îi invită pe gălăţeni să se relaxeze alături de prieteni, savurând muzică de calitate, asigurată de Oana Mirică - voce, Vali Dolea - chitară, Andrei Tanasaciuc - chitară bas şi Alex Bucătaru - tobe.

Sâmbătă, 12 septembrie, melodiile live vor fi cântate de „Gusti&friends”, de la ora 20,00. Intrarea este liberă.

Duminică, 13 septembrie, începând cu ora 20,00 vă puteţi relaxa pe acordurile instrumentelor muzicale ale celor din trupa „Evergreen Trio”: Ion Badea - vioară, Marcel Iancu - pian, Marcel Smocov - saxofon/ clarinet. Intrarea este liberă.

New York Pub

Pentru că se apropie noul an universitar, New York Pub invită tinerii din Galaţi la o petrecere inedită. Sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 23,30, atmosfera din pub va fi întreţinută de Dj Razz şi Mihai Bejan. Invitaţia organizatorilor este adresată gălăţenilor care vor să trăiască frumos ultimele zile de vacanţă. Intrarea este gratuită.

Divino Glam Club

Vara încă mai continuă până în luna octombrie la Divino Glam Club. Aşadar, sâmbătă, 12 septembrie gălăţenii dornici de muzică şi dans de club sunt aşteptaţi la „Summer Nights”. La butoane vor fi DJ Yanis şi MC Ony Gee. Intrarea este gratuită numai pentru fete.

UnionJack Studio - Sărbătoarea lui Jack Daniel's

Dj Jonhnny Damix vă aşteaptă să dansaţi pe cele mai bune mixuri vineri, 11 septembrie, începând cu ora 23,00. Intrarea este liberă. Sâmbătă, 12 septembrie, începând cu ora 23,00, tinerii sunt invitaţi să sărbătorească ziua lui Jack Daniel's. Legenda spune că un incendiu a mistuit arhiva primăriei distrugând certificatul de naştere al lui Jack. Astfel a luat naştere cea mai spectaculoasă aniversare. Întreaga lună septembrie este luna lui Jack Daniel, celebrată cu fast peste tot în lume. Invitaţii speciali sunt Robin and The Backtrabbers, Gojira&Planet H şi Jazz Sindicate. Intrarea este liberă. Şi chiar dacă este în timpul săptămânii, miercuri, 16 septembrie, gălăţenii sunt aşteptaţi în club, de la aceeaşi oră, la „Late night voices”.

Place Pub - DJ Lexx, la butoane

În fiecare vineri, uşile de la Place Pub sunt deschise pentru toţi petrecăreţii. Şi astăzi, DJ Lexx va fi la datorie pentru toţi cei pasionaţi de muzică de club. Intrarea este liberă.

Citit 1479 ori Ultima modificare Joi, 10 Septembrie 2015 16:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.