VARA 2016: Festivaluri internaţionale de muzică
Foto: Sursa foto: pinterest.com

VARA 2016: Festivaluri internaţionale de muzică
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cei care nu mai vor să asculte cântecul verii la radio, ci să se bucure de cea mai bună muzică în direct, ar putea străbate SUA şi Europa urmându-şi interpreţii favoriţi la cele mai bune festivaluri internaţionale de muzică, semnalează site-ul mujerhoy.com, care prezintă câteva dintre acestea.

"Glastonbury Festival", cu spectacole de muzică, dans, teatru, circ, cabaret şi alte forme de artă, se desfăşoară între 22 şi 26 iunie, în sud-vestul Angliei, la Worthy Farm, în comitatul Somerset. Este cel mai mare festival în câmp deschis din lume. Printre capetele sale de afiş se numără Adele, Muse, Coldplay, Foals, Beck, LCD Soundsystem, Jeff Lynne's ELO, Disclosure, PJ Harvey, ZZ Top, Earth, Wind & Fire, Ellie Goulding, Grimes, The 1975, Daughter, Vince Staples, Band of Horses, Jess Glynne, Fatboy Slim sau Cindy Lauper. Născut în 1970, la scurt timp după moartea lui Jimi Hendrix, festivalul s-a reinventat de la o ediţie la alta.

"Tomorrowland", unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică electronică din lume, are loc între 22 şi 24 iulie în De Schorre, la Boom (Belgia), între Anvers şi Bruxelles. Capete de afiş sunt Alesso, David Guetta, Tiësto, Alan Walker, Brian Cross, Afrojack, Axwell, Steve Aoki, Dada Life. Cei mai buni DJ de pe planetă îşi dau întâlnire într-un spaţiu magic în care visele devin realitate în ritmul muzicii electronice.

"Mysteryland", pentru iubitorii de muzică şi natură, se desfăşoară la 20 de kilometri distanță de Amsterdam, la Haarlemmermeer, în Olanda, în zilele de 27 şi 28 august. Capete de afiș sunt Afrojack, Diplo şi Martin Garrix. Festivalul se focusează pe muzica electronică, artă, sustenabilitate. Scenele sale impresionante sunt înconjurate de păduri. A fost premiat pentru responsabilitate faţă de mediul înconjurător.

"Secret Garden Party" se desfăşoară în Cambridgeshire (Anglia), între 21 și 24 iulie. Printre capetele de afiş figurează Caribou, Air, Primal Scream, DJ Shadow, Milky Chance, Shura, Lissie, Submotion Orchestra.

"Lollapalooza", unul dintre marile festivaluri urbane din lume, are loc în Grant Park, Chicago (SUA), între 28 şi 31 august. Capete de afiş sunt Radiohead, Red Hot Chili Peppers, LCD Soundsystem, J. Cole, Lana Del Ray, Future, Ellie Goulding, Major Lazer, Disclosure, Jane's Addiction, Flume, G-Easy, The 1975, Haim, M83, Two Door Cinema Club.

"Outside Lands" are loc în Golden Gate Park, San Francisco (SUA), între 5 şi 7 august. Capetele de afiş sunt Radiohead, LCD Soundsystem, Lionel Richie, Lana Del Rey, J. Cole, Duran Duran, Zedd, Ryan Adams, Major Lazer, Air Sufjan Stevens. Un festival care cuprinde pe acelaşi afiş clasici ca Radiohead, Duran Duran sau Lionel Richie merită o vizită, apreciază site-ul mujerhoy.com.

"Pemberton Music Festival" se desfăşoară în Pemberton, Columbia Britanică (Canada), între 14 și 17 iulie. Capete de afiş sunt Pearl Jam, J. Cole, Kaskade, Snoop Dogg, Bassnectar, Wiz Khalifa, Ice Cube, Halsey, FKA Twigs, Noel Gallagher's High Flying Birds.

"Panorama", pentru doritorii de muzică bună, dar şi pentru iubitorii ultimelor tendinţe artistice, se desfăşoară în Randall's Island Park, New York (SUA), între 22 şi 24 iulie. Capete de afiş sunt Kendrick Lamar, Arcade Fire, LCD Soundsystem, Alabama Shakes, Sia, A$AP Rocky, Major Lazer, The National, Sufjan Stevens, FKA Twigs.

"Essence Festival" are loc la Mercedes-Benz Superbowl, New Orleans, Luisiana (SUA), între 1 şi 3 iulie. Capete de afiş sunt Kendrick Lamar, Puff Daddy & The Family, Ciara, Andra Day, Mariah Carey, Common, Charlie Wilson, Jeremih, Maxwell, New Edition. Site-ul mujerhoy.com îl recomandă pentru că New Orleans este unul dintre leagănele muzicii, iar acest festival uneşte muzica, moda şi frumuseţea. Sursa: agerpres.ro

CLICK AICI PENTRU A AFLA MAI MULTE DESTINAȚII TURISTICE

Citit 1667 ori Ultima modificare Vineri, 15 Iulie 2016 13:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.