Pentru a elimina controversele legate de sărbătoarea Paştelui, în cadrul primului sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit că Paştele va fi serbat totdeauna în prima duminică de după prima noapte cu Lună plină de după echinocţiul de primăvară. În acest caz este vorba de coroborarea calendarului solar, în funcţie de care este stabilit echinocţiul de primăvară, cu calendarul lunar, stabilit în funcţie de fazele lunii. Totododată, dacă data Paştelui, calculată după prima regulă, cade în aceeaşi zi ca Paştele evreiesc, atunci Paştele creştinilor trebuie amânat cu o săptămână. Sinodul de la Niceea a mai stabilit şi că data Paştelui din fiecare an va fi calculată de către Patriarhia din Alexandria, iar această o va comunica, la timpul potrivit, şi celorlalte biserici creştine.
Învierea Domnului a fost sărbătorită peste tot la aceeaşi dată până la introducerea în 1582 a calendarului gregorian, în urma reformei efectuate de Papa Grigorie al XIII-lea. Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece, în cazul calendarului iulian, anul mediu era mai lung decât anul astronomic, făcând că echinocţiul de primăvară să se mute înapoi în anul calendaristic.
În Orient, din motive religioase ce au apărut odată cu Marea Schismă din 1054, cele mai multe biserici au refuzat să accepte, sute de ani, calendarul gregorian, care este cu 13 zile înaintea celui iulian. Astfel, Răsăritul şi Apusul n-au mai serbat Paştele la aceeaşi dată decât din întâmplare.
Acum, catolicii calculează dată Paştelui după o formulă de calcul a lunii pline de după echinocţiul de primăvară, în timp ce ortodocşii calculează în funcţie de luna plină astronomică.
Sursa: historia.ro
