Paştele este cea mai mare sărbătoare a creştinilor. În noaptea de Înviere, fiecare dintre noi purtăm în mâna şi în suflet o lumânare, simbol al Învierii, al biruinţei vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului păcatului.
Un articol din anul 1934 al revistei “Ilustraţiunea Română” ne povesteşte despre câteva dintre ”Datinile şi credinţele de Paşte” ale românilor: "Odată cu Joia Mare se păşeste în sărbătorirea Paştelui. Din acea zi, sătenii nu se mai duc la munca câmpului; toţi cei ai casei pregătesc toate cele trebuincioase pentru marea sărbătoare a Învierii. Pentru această sărbătoare, nevestele cele tinere şi fetele îşi pregătesc cămăşi noi. În unele părţi ale ţării, se cere ca întreaga cămaşă să fie ţesută şi cusută în timpul postului celui mare. În Macedonia există o datină, ca fetele să-şi coase cămaşa când iese luna nouă înainte de Paşte, căci atunci sărbătoarea Paştelui va fi cu belşug şi toamna bogată în bucate.
Printre obiceiurile de Paşte, în Moldova se mai menţine şi coptul pascăi. Iată cam care ar fi originea acestui obicei: Isus Christos, înainte de a fi prins şi răstignit pe cruce, zise apostolilor săi, care până atunci mâncaseră pâine nedospită şi nesărată, în decursul Paştelui, că de aici înainte la acea sărbătoare vor mânca copturi dospite şi sărate.
La ospăţul de Paşte, un loc însemnat îl are mielul fript, care trebuie sfinţit împreună cu pasca şi cu ouăle roşii în ziua de Paşte. În unele locuri, pe la oraşe mai ales, unde e greu să se ducă un miel întreg la sfinţit, credincioşii fac un mieluţ de unt, pe care-l sfinţesc şi pe care-l pun în mijlocul mesei de Paşte. În Banat este datina ca rămăşiţele şi oasele mielului sfinţit să fie îngropate la poalele unui măr sau păr sănătos, anume ca toată familia să fie în tot timpul anului ferită de boli.
De obiceiul ouălor roşii se leagă cele mai multe legende şi credinţe. Una dintre cele mai frumoase ar fi următoarea: Maica Domnului, chinuită de martiriul pe care-l suferea fiul ei Isus, răstignit, se duse cu un coş plin cu ouă, pe care vru să’l dea păzitorilor, pentru a-i îndupleca să înceteze torturile. Aceştia, în loc de milă, îl batjocoriră şi mai tare pe Isus; în loc de apă îi deteră oţet şi urzici ca să-şi astâmpere setea. Maica Domnului văzând acestea, puse coşul cu ouă la picioarele crucii şi începu a plânge în hohote. Sângele care picura din rănile sfântului răstignit căzu peste ouăle de la poalele crucii, împestriţând unele şi umplând pe celelalte atât de tare, încât păreau că ar fi fost vopsite.
Sosind Paştele, atât cei ce merg la Înviere, cât şi cei care rămân acasă se spală într-un lighean în care, pe lângă apă proaspătă, au pus şi unul sau mai multe ouă roşii şi câţiva bani de aur sau de argint. Oul trebuie să-i facă uşori, roşii şi sănătoşi, iar banii să le aducă bogăţie şi să-i facă curaţi ca aurul sau ca argintul.
De ciocnitul ouălor se leagă credinţa că toţi cei care ciocnesc unul cu altul, se vor vedea şi pe lumea cealaltă. În Bucovina, ouăle roşii pe care le-au ciocnit de Paşte se folosesc în timpul anului ca leac contra muşcăturilor de şarpe, iar altele la farmece de dragoste.
Alt obicei observat cu stricteţe de Paşte este acela al scăldatului. Tot românul caută ca Învierea să-l găsească curat sufleteşte şi trupeşte.
În săptămâna de Paşte, se zice că porţile raiului stau deschise, iar ale iadului închise. Cine moare în această săptămână se zice că merge de-a dreptul în rai. Nu numai cel ce moare, dar şi cel ce se naşte în zi de Paşte, mai cu seamă când se trag clopotele, e privit ca un om norocos pentru toată viaţa."
Sursa: historia.ro
