IDEI ŞI VINURI: Izuri florale şi minerale (FOTO)

IDEI ŞI VINURI: Izuri florale şi minerale (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sauvignonasse 2012 - un vin nu tocmai comercial

Sauvignonasse este de fapt Sauvignon vert sau Friulano în Italia. Este des confundat cu Sauvignon blanc, mai ales datorită morfologiei plantei şi a frunzelor. Dar vinul e cât se poate de diferit. Dacă la Sauvignon blanc vorbim de un vin semiaromat, la Sauvignonasse vinul e mult mai rezervat aromatic, aducând mai degrabă izuri florale şi minerale.

Cel de la Crama Bauer din Drăgăşani pare extrem de tipic din acest punct de vedere. Nu este un vin complicat, dar având în vedere că are doi ani la bord, se ţine foarte bine şi cred că are încă tot pe atât de trăit bine.

Cum îl miroşi te izbeşte un iz mineral pronunţat, ca de pietre ude, cap de chibrit, treburi de soiul ăsta. Din adâncuri se ridică o aromă de mere verzi, care nu prea lasă locul la altceva. În gust e cât se poate de crocant, în sensul unei muşcături zgomotoase dintr-un măr verde şi tare. Finalul e destul de lung, uşor picant. În timp, aroma minerală se disipă, lăsând să se întrevadă ceva flori albe şi fructe mai galbene şi pe cât de coapte se poate la 0,8 gr/l de zaharuri. Staţi liniştiţi, citricul dezlănţuit nu pleacă nicăieri. Eu zic să-l primiţi înăuntru şi să-l omeniţi cu ceva de mâncare. O saramură nu prea picantă de crap sălbatic, de exemplu - zum Beispiel.

E un vin interesant şi nu tocmai comercial, unde mai pui că are doar 11,5 la sută alcool. În ciuda sau în pofida acestui amănunt, vinul are robusteţe, e închegat şi cred că de aici i se trag promisiunile de învechire. Plus vii vechi, know-how... Mi-a amintit de o mustoasă de Maderat, de-a lui Balla Geza, din vechimea mare (2005, 2006), dinainte de ţara minunilor selecţionate. Asadar, IG Dealurile Olteniei, 2012, 1.730 de sticle produse, 30 lei de la vinpremium.ro, vin perfect de năduf, 83-84 de puncte.

"Familia Petru" Pinot Noir 2013, vinificat în alb

"Familia Petru" este o cramă din Târnăveni, mică, însă beneficiind de instalaţii moderne. Planul e ca, peste câţiva ani, cele patru hectare ale familiei să furnizeze materia primă. Deocamdată, însă, aceste prime vinuri sunt produse din struguri cumpăraţi. De exemplu kerner-ul vine de la Villa Vinea, e posibil şi acest pinot să vină tot de acolo. De remarcat că sunt vinuri DOC. Să mai zicem că de licori se ocupă Oliviu Petru, iar de promovare fiul său - Cătălin.

Petru Pinot noir alb 2013. Denotă uşoare tuse de sulf, poate e îmbuteliat recent, poate nu. În rest, aduce a ardei verde, zarzără, mere verzi, are un gust viguros şi revigorant, cu o densitate uşor dulceagă, deşi e un vin sec. Am încercat sticla 1331 din 9672. 13,5 la sută alcool, 80 de puncte. A costat 20 lei pe comenzi-sampanie.ro, după ştiinţa mea, singurul loc de unde se pot achiziţiona momentan.

Contraeticheta ne aduce trimiteri către Platon, spunându-ne ceva despre realitatea de după vălul aparenţei (albul pulpei de sub negrul pieliţei) şi despre setea de adevăr a lui Socrate, luată cam la propriu. În fine, filosof abstinent cum mă ştiţi, am rezonat cu aiuritul simpatic al textului. Plus că această contraetichetă e semnată de un oarecare Bazil. Orice asemănare cu Basil Ionesco din textele mele este pur întâmplătoare, presupun, dar tot am tresărit un pic.

Aş mai zice că una din speranţele mele pentru viitor, în ceea ce priveşte vinul românesc, vine de la aceste crame mici din Transilvania. Mai modern sau mai tradiţional, mai bun sau mai puţin bun, vinul de acolo poate aduce diversitate vinului autohton şi, mai ales, acel strop de "altfel" pe care maniacii vinului îl caută. Sperăm să aibă o prezenţă constantă. Aş sugera evidenţa: o asociaţie pentru promovare, eventual un magazin online care să le reunească pe toate.

Serafim Sauvignon blanc 2014, Licorna Winehouse

Amprenta oenologului Gabriel Lăcureanu se vede la Licorna, crama de lângă Mizil, abia din recolta 2014, fiind primul an pe care l-a supervizat integral.

În ceea ce ne priveşte, astăzi s-a ridicat la apel un Sauvignon blanc din gama Serafim, cea cu etichetele frumoase, de un steampunk julesvernian.

Culoarea este alb-aurie, strălucitoare, nas frumos, schimbător în timp, cu un mix de tipicitate (soc, coacăze), flori albe, piersici şi o exprimare minerală, salină, cu atât mai "stinky" cu cât se încălzeşte vinul, gust neaşteptat de dens, cu adâncime şi textură, cu un amalgam fructat, de pere, gutuie, piersici şi desigur grapefruit. Are o remanenţă remarcabilă.

Vinul e suficient de închegat încât să cuprindă cei 14,3 la sută alcool la maxim 12 grade Celsius. Eu unul aş fi preferat să aibă mai puţin, însă sunt conştient că orice edificiu are matematica sa internă şi, dacă nivelul ar fi fost mai jos, probabil alţi parametri dezirabili ar fi avut la rândul lor de suferit.

Va fi disponibil în horeca şi magazine specializate. Judecând după preţul lui 2013, va face în jur de 30 de lei, ori având în vedere ca îl văd la 87 de puncte, asta e foarte, foarte bine!

În concluzie, este unul dintre cele mai reuşite vinuri româneşti provenite din acest strugure şi aştept să-l gustaţi şi voi, ca să schimbăm păreri.

George Mitea este blogger la lucruribune.blogspot.ro.


CITEŞTE ŞI: Recomandări de VINURI BUNE şi IEFTINE

Citit 1401 ori Ultima modificare Luni, 04 Mai 2015 18:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.