Ion Rațiu, politician, avocat, diplomat, om de afaceri, jurnalist și scriitor, s-a născut pe 6 iunie 1917, la Turda. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, în acea perioadă înscriindu-se în organizația de tineret a Partidului Național Țărănesc. După abdicarea Regelui Carol al II-lea, a fost chemat în țară, dar a refuzat, cerând azil politic în Anglia, menținându-și însă cetățenia română. A studiat Științele Economice la Cole ...
Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia
Sâmbătă, 02 Noiembrie 2024 16:58 | Publicat în CULTURA
Scriitoarea Ana Blandiana a primit Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere 2024, în cadrul unei ceremonii prezidate de familia regală a Spaniei, la Teatrul "Campoamor" din Oviedo
Ana Blandiana, primul român care obţine această distincţie, a motivat că opera sa reflectă "o profundă cunoaştere a spiritului românesc într-o perioadă istorică de opresiune"."Premiul Prinţesa de Asturia reprezintă pentru mine, dincolo de bucuria şi onoarea care mi s-au făcut, o extraordinară conf ...
Profesorul Adrian Curaj, Doctor Honoris Causa al Universității „Dunărea de Jos”
Vineri, 08 Decembrie 2023 18:00 | Publicat în EVENIMENT
La propunerea Facultății de Științe și Mediu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați i-a conferit joi, 7 decembrie 2023, titlul de Doctor Honoris Causa domnului profesor univ. dr. habil. Adrian Curaj, personalitate marcantă a cercetării românești, a managementului academic, cu o recunoaștere pe măsură în lumea universitară.
Un eveniment academic marcant, la Galați, prin conferirea titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea „Dunărea de Jos” unei persona ...

