Scriitoarea Ana Blandiana a primit Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere 2024, în cadrul unei ceremonii prezidate de familia regală a Spaniei, la Teatrul "Campoamor" din Oviedo
Ana Blandiana, primul român care obţine această distincţie, a motivat că opera sa reflectă "o profundă cunoaştere a spiritului românesc într-o perioadă istorică de opresiune".
"Premiul Prinţesa de Asturia reprezintă pentru mine, dincolo de bucuria şi onoarea care mi s-au făcut, o extraordinară confirmare a felului în care cărţile mele au fost primite în Spania şi rezultatul nenumăratelor cronici care s-au scris, pentru că, în Spania, poezia este în centrul atenţiei mai mult decât în alte ţări. E destul să amintesc, de exemplu, întâlnirea cu o sală de 800 de locuri arhiplină, în care erau membri ai celor 800 de grupuri de lectură care se află în toată Spania. A fost pentru mine o surpriză cu adevărat covârşitoare pentru că oamenii aceia citiseră cărţile mele, cele 10, chiar 11 cărţi, cu cea apărută în zilele astea, şi puneau întrebări în cunoştinţă de cauză. Aş vrea să închei spunând că mi se pare evident că situaţia culturală, adeziunea sufletului spaniol faţă de cultură şi, mai ales faţă de poezie, o depăşeşte cu mult pe cea din celelalte ţări europene pe care le cunosc", a spus Ana Blandiana, la ceremonia de decernare.
Preşedintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, s-a declarat "deosebit de onorat" de invitaţia de a fi alături de scriitoarea română la acest eveniment "memorabil" şi "recunoscător" pentru promovarea de care întreaga literatură română se va bucura prin acest succes. "Doamna Ana Blandiana a primit această binemeritată recunoaştere internaţională în cadrul unei ceremonii care a încununat seria de manifestări dedicate laureaţilor din acest an de la toate cele opt categorii. Ana Blandiana a inspirat societatea românească, demonstrând puterea actului cultural de a genera schimbare în bine şi inspiră astăzi cititori din întreaga lume", a spus Liviu Jicman.
Ana Blandiana, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Salamanca, are 11 cărţi traduse în limba spaniolă. Este autoare a a peste 30 de cărţi, traduse în 25 de limbi, şi a obţinut numeroase premii internaţionale, printre care Premiul "Poetul European al Libertăţii" (2016) şi Legiunea de Onoare franceză.
Premiile Prinţesa de Asturia contribuie la promovarea valorilor ştiinţifice, culturale şi umaniste ca patrimoniu universal şi sunt acordate la opt categorii: artă, litere, ştiinţe sociale, comunicare, ştiinţe umaniste, cooperare internaţională, cercetare ştiinţifică şi tehnică şi sport. Fiecare premiu este în valoare de 50.000 de euro. Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere este considerat Oscarul spaniol în domeniul literaturii.