Cariere. Doina Cornea, simbol al disidenţei anticomuniste

Vineri, 30 Mai 2025 09:30 | Publicat în MAGAZIN
Publicista și traducătoarea Doina Cornea s-a născut pe 30 mai 1929, la Braşov. A absolvit cursurile Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii din Cluj, continuându-şi activitatea la nivelul aceleiaşi instituţii, ca asistent universitar, apoi conferenţiar la Catedra de Limbi şi Literaturi Străine, specialitatea limba franceză. Convinsă de faptul că „fiecare atitudine spirituală individuală contează”, a căutat, prin exemplu personal, să schimbe ceva în acordul ...

Remember. Ecaterina Oproiu (1929-2024)

Marți, 22 Aprilie 2025 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Ecaterina Oproiu, publicist, biograf, critic de film, dramaturg, magistrat, realizatoare de filme documentare, scriitoare, autoare și traducătoare, s-a născut pe 13 septembrie 1929, la București. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 1952, iar la data absolvirii era deja cunoscută, având articole semnate în ”România Liberă” și alte publicații periodice ale timpului. Între anii 1965-1989 a fost redactor-șef al revistei "Cinema". A scris cronici de ...