Veste proastă pentru gălățenii care locuiesc în cartierul Filești și care au ca singur mijloc de transport public pentru legătura cu orașul autobuzul 25. Transurb a anunțat miercuri, 27 iulie, printr-un comunicat dat publicității, că, din cauza lucrărilor care se fac la infrastructura din cartier, autobuzele ”nu vor mai putea ajunge la capăt de linie ,,Pista Betonată" și vor întoarce înainte de intrarea în cartierul Filești, în zona pubelelor de gunoi”. Reprezentanții ...
Jumătățile de oră de așteptare în stații, aglomerația din autobuze, desființarea traseului 29, modificarea traseului 28 și nu numai, nerespectarea graficelor, a orei de plecare în ultima cursă sunt în topul nemulțumirilor pe care gălățenii le transmit zilnic companiei publice de transport în comun. De unde știm? Pentru că multe dintre sesizările lor sunt redirecționate și către redacția ziarului "Viața liberă". În fiecare zi, societatea Transurb este bombardată de c ...

Autobuzele de pe Traseul 28 revin pe strada Oltului

Joi, 21 Iulie 2022 17:43 | Publicat în EVENIMENT
„Începând cu data de 22 iulie 2022, autobuzele repartizate la Traseul 28 vor reveni la ruta de bază, și vor circula pe strada Oltului, atât la tur, cât și la retur, ca urmare remedierii accidentului de teren”, anunţă, într-o postare publicată pe pagina de Facebook, societatea Transurb SA. Reamintim că, în după-amiaza zilei de 13 mai 2022, Primăria Galați a anunțat că pe strada Oltului, pe tronsonul cuprins între străzile Jiului și Argeșului, există un pericol de surpa ...
Cu experienţa unui lung şir de directori înregimentaţi politic, compania publică de transport în comun, Transurb SA, a contractat un expert independent în recrutare resurse umane, pentru selecţia candidaţilor la postul de director general şi, respectiv, director economic. Este vorba despre firma bucureşteană Fox Management Consultants SRL, cu care a fost încheiat un contract în valoare de 5.000 de lei fără TVA. Procedura de selecţie a candidaţilor a trecut şi de proba de inter ...

Cum ne răsucește Transurb cuțitul în rană

Miercuri, 06 Iulie 2022 07:30 | Publicat în EVENIMENT
Începând de luni, 4 iulie 2022, traseele de transport public local 29 (Micro 19 - Gara CFR), 104 (Țiglina III - Centru) și 12 (Piața Centrală - Bariera Traian) au fost desființate. Cu toate acestea, pe panourile de informare în stații orele de sosire ale mijloacelor de transport care acopereau aceste trasee au fost în continuare anunțate, pe tot parcursul zilei de luni, dar şi marţi seara. Informații care le răsuceau un cuțit în rană gălățenilor care aveau nevoie de acestea ...
UPDATE. Cu 13 voturi "pentru", toate de la PSD, cinci voturi împotrivă și cinci abțineri, au fost aprobate modificările majore care vor fi aplicate din 4 iulie 2022, în programul de transport public local. Traseele 12 (Piața Centrală - Bariera Traian), 29 (Micro 19 - Gara CFR) și 104 (Țiglina III - Centru) vor fi desființate din cauza gradului redus de încărcare, a suprapunerii cu alte trasee și a alternativelor facile de schimb cu alte mijloace de transport din punctele de tranzit ...

Gălăţeni de rangul II

Miercuri, 29 Iunie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Şi adică de ce ar fi trebuit întrebaţi gălăţenii ce cred despre desfiinţarea şi modificarea unor trasee de transport public în comun? Modificări despre care au putut afla săptămâna trecută din ziarul "Viaţa liberă", pentru că autorităţile abia luni au binevoit să le spună ce-o să li se întâmple vineri. Las’ că ştiu ele, autorităţile, ce-i mai bine pentru gălăţeni! Cum, când şi cu ce ar trebui să circule! Da, e adevărat, la finele lunii mai gălăţenii au ...
După ce cotidianul "Viața liberă" a anunțat încă de joi, 23 iunie 2022, iminenta desființare și modificare a unor trasee de transport public local, iată că Transurb și Primăria municipiului Galați binevoiesc să-i informeze pe gălățenii despre ce-i așteaptă de la 1 iulie 2022.Compania publică de transport a lipit afișe informative în stații și a postat pe pagina de Facebook un anunț privind rutele care urmează a fi desființate, respectiv, modificate. Primăria Galați a ...
Intenția Primăriei Galați de a desființa cinci trasee de transport public local - 104, 29, 36, 12 și 17 - nu i-a luat prin surprindere doar pe gălățenii dependenți de autobuze și troleibuze, ci și pe salariații Transurb. Aceștia au primit, pe 23 iunie, vestea că, odată cu reducerea diagramei de transport, vor urma și reduceri de personal. Sunt temeri reale că aproximativ o sută de salariați – între care peste 30 de șoferi, 20 de casiere, dar și electricieni, salariați de ...
Desființarea traseelor de transport public local 12, 17, 29, 36 și 104 și modificarea traseelor 9, 15, 16 și 28, cu reactivarea traseului de tramvai 44 și calibrarea frecvențelor pe celelalte trasee, "astfel încât să se asigure un serviciu de calitate și să-și justifice și eficiența economică", asta prevăd două proiecte de hotărâre care au ajuns pe masa aleșilor locali. Deciziile ar urma să fie luate miercuri, la ședința ordinară a Consiliului Local. Transportul public ...
Pagina 1 din 64