Stimată Cititorime, fac și eu o întrebare pe această cale, iertată să-mi fie imprudența retorică: l-ați văzut, cumva, pe Zdreanță, pilotul de încercare moarte n-are, cel care punea faianță?! Nu? Nu mă miră. Aflu că domnul Zdreanță, pilotul unui avion american invizibil pe radar tip F-35, s-a catapultat, iar avionul dânsului s-a prăbușit, nu se știe unde, prin South Carolina. Armata americană a lăsat rușinea aeronautică la o parte și a cerut ajutorul populației pentru a găsi avionul. Au fost întrebate, rând pe rând, gospodinele din South Carolina, știut fiind că, de plictiseală și din snobism balistic, acestea obișnuiesc să arunce cu murături și borcane de murături după drone si avioane de mici dimensiuni. Nimic. Au dat din umeri, semn că n-au văzut nimic.
Unul dintre mai marii armatei americane l-a sunat personal pe Superman, reprezentantul zonal. Ăsta nu doar că nu știa nimic, nu văzuse niciun avion invizibil, dar s-a și scuzat destul de haios: "Âmi pare rău la domni de la Armată, dar, în ziua aceea, eu am fost reținut la sol, pentru că am avut musafiri. E vorba despre Superman de România, cunoscut și sub numele de Cîțu Florinel".
Cu inima strânsă de emoție și jenă, reprezentanții cazoni au mai făcut o încercare. L-au sunat pe primarul localității Ceatalchioi, județul Tulcea:
- Să trăiești, nea Culiță! Ce faci, bre?!
- Trăiț! Sunt cu soția la o pizza.
- Aveți pizzerie în Ceatalchioi?
- Nu, dar îmi place cum sună. E genul de răspuns care m-a scos de multe ori din încurcătură. Preferata mea este Quattro Stagione...
- Lasă, bre asta, mai bine zi-mi dac-ai văzut vreun avion ceva mai american și cumva mai invizibil de felul lui prin zonă! F-35, bre...
- Ceva, ceva am văzut io, da' nu cred că era avion. Aș merge mai degrabă pe o tastă de tastatură de computer, că nepotul meu a pierdut la FIFA cu un coleg, și, știți cum sunt copiii, s-a enervat și-a spart tastatura. Zbura F5 prin cameră, de ziceai că F-35 de ăla care nu mai s-a văzut pe la noi...!
- Tenchiu, nea Culiță! Mă scuzi, bre, pentru deranj! Dă pe Antena 3, că e Radu Fludor live, face avioane de hârtie alături de Andra lu' Măruță!".
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".